ß
Andra se mândrește peste tot cu fratele ei mai mare, Săndel Mihai, care în adolescență a introdus-o pe artistă în tainele cântecului popular. Cântăreața i-a transmis un mesaj emoționant cu ocazia zilei sale de naștere.
Andra nu e singură la părinții și consideră asta una dintre marile binecuvântări ale vieții ei. Artista mai are două surori și un frate, ultimul fiind cel care a învățat-o să cânte, în copilărie.
Săndel Mihai este un apreciat solist de muzică populară în zona Ardealului și cântă împreună cu soția sa, Aurora. Luni, interpretul a împlinit 46 de ani, motiv pentru Andra să se mândrească pe rețelele sociale cu fratele mai mare.
„Fie că e în costum popular sau în geacă de piele, eu cred că fratele meu e mereu cool. La mulți ani, Săndel! Să fii sănătos și să ai mereu parte de oameni minunați în jurul tău, care să te aprecieze așa cum meriți!”, a scris Andra pe Instagram.
În 2018, cei doi au cântat împreună pe scena Sălii Palatului, în cadrul concertului Tradițional, și au impresionat audiența cu vocile lor. În decembrie 2021, în noaptea dintre ani, Andra a fost acompaniată de Săndel și Aurora Mihai, în cadrul Protevelion 2022. Vezi VIDEO AICI!
Andra mai are două surori. Sora mai mare, Diana (47 de ani), și trăiește în Câmpia Turzii, unde se ocupă de un centru de bătrâni. Sora mijlocie, Aura Claudia (40 de ani), lucrează la un centru de înfrumusețare din același oraș.
Fotografii: Facebook/Instagram
Vezi și VIDEO:
Gallery