Ana Maria Georgescu, despre debutul în muzică: ”Eram o provincială, o țărăncuță, așa mă vedeau”

Redacția Redacția

Actualizat 20. 2. 2019

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Ana Maria Georgescu, interpreta binecunoscutei piese ”Ochii tăi”, s-a întors la vechea sa pasiune, după o perioadă în care și-a retrăit ”copilăria oarecum pierdută”. 

La ora actuală, Ana Maria Georgescu a primit rolul Eliza Doolittle din musicalul „My Fair Lady”, ocazie cu care a vorbit, într-un interviu, pentru protv.ro, despre actualele sale proiecte, dar și despre debutul în muzică și ce a mai făcut între timp.  

Te-ai pregătit pentru mai multe profesii. Cum le-ai ales pe fiecare?

Am terminat două facultăți și un master, Regie de Film, Drept și un master în business, deși visul meu de mică a fost să mă fac avocat sau actriță. Vin dintr-o familie de intelectuali, tata - general de artilerie și mama - judecător de tribunal, în care tocmai eu m-am născut cu veleități artistice. Cam toată copilăria mea a fost marcată de muzică, culminând cu momentul „Ochii tăi". Cu toate astea, educația primită de acasă m-a pus în gardă cu privire la posibilul viitor al unui artist. 

Ai mei m-au determinat să dau la Regie, îmi plăcea să scriu, să citesc și iubeam filmele vechi, deci era cumva firesc să mă îndrept către regie de film. Dacă mai adăugăm și imaginația bogată, avem un cumul de pasiuni care mă îndreptau către o carieră în film. În anul trei de facultate, am dat la Drept, speriată fiind de perspectivele pe care le aveam, care erau puține. Iată cum visul meu să devin avocat începea să prinda contur. Însă muzica te urmărește și, când crezi că ești mai hotărât să te faci om „serios", apare un proiect, un gând, un plan care îți dă totul peste cap. Le-am făcut însă pe toate cu pasiune și cu certitudinea ca la un moment dat îmi vor fi de folos.

Care a fost traseul tău de la piesa „Ochii tăi” la „My Fair Lady”? 

Între "Ochii tăi" și My Fair Lady mi-am retrăit pentru o perioadă copilăria oarecum pierdută, până pe la 26 de ani, momentul în care m-am angajat. Am lucrat mai bine de trei ani într-o televiziune de știri, fiind pe rând realizator de emisiuni cultural-informative, prezentator de știri, redactor și cam tot ce implică meseria asta, pentru că e mai mult decât o față drăguță care apare la TV și îți spune ce s-a mai întâmplat peste zi. Am jucat în piese de teatru la Oradea, unde am și cântat, a fost o experiență fabuloasă. Apoi am prezentat un matinal și, la scurt timp, a apărut "My Fair Lady" într-o perioadă în care eram sigură că, din punct de vedere muzical, nu mai vreau să fac nimic. Cum puteai să refuzi un rol pe care îl adorai în copilărie? 

Cum este să o interpretezi pe Eliza și care au fost cele mai mari provocări atunci când te pregăteai pentru rol? 

Eliza Doolittle este, în primul rând, o provocare, pentru că fiecare interpretare a ei vine cu o introspecție delicată. Eu m-am născut într-un orășel mic, Șimleu Silvaniei și, deși crescută într-o familie cu o condiție bună, momentul venirii mele la București și, în mod inerent, al transformării mele, a fost marcat de faptul că veneam din provincie, și nu doar atât, ci faptul că veneam dintr-un oraș de care nimeni nu auzise. Eram o provincială, o țărăncuță, așa mă vedeau. Nu am avut norocul unui mentor cum e Higgins, cred că viața și părinții m-au transformat în femeia de azi, însă sunt sigură că la o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Dolittle. 

Ce îți place cel mai mult la ea?

Puterea pe care și-o descoperă iubind. Eliza are o puritate pe care și-o păstrează și după ce devine doamnă și înțelege cum funcționează lucrurile în lumea celor mari. Singurul lucru care o face vulnerabilă este faptul că se îndrăgostește de Higgins și e destul de deșteaptă încât să transforme asta în putere. Cum să nu o admiri? Cum să nu îți doresti să fii ea?

De ce le-ai spune oamenilor să nu rateze spectacolele My Fair Lady din martie?

Îmi vine să iau oamenii de pe stradă de mână și să-i bag în sala de spectacol. De ce? Pentru că sunt consumator de teatru și de musical și știu să fac o diferență. Este un spectacol cu audiență generală, ceea ce înseamnă că se adresează atât copiilor, cât și adulților, dar eu aș vrea să văd adolescenți în sală. Spectacolul tratează o problema extrem de actuală, felul în care vorbești! Într-o lume în care e nevoie de un dicționar special ca să mai înțelegi ce scriu și ce vorbesc oamenii, cred că „My Fair Lady” te pune puțin pe gânduri. Mai mult, spectacolul are mult umor și e extrem de dinamic, râzi cu gura până la urechi și poți să plângi ușor în scena următoare, e plin de candoare și de eleganță, iar peste toate astea s-a presărat și puțină dragoste.

Cum a fost copilăria ta și ce îți doreai să devii atunci când erai mică?

Copilăria mea a fost minunată și pentru asta mă simt și astăzi extrem de norocoasă. Părinții mei au avut grijă să mă crească frumos și bine, am fost înconjurată de cărți, de muzică, de oameni care urmăreau ultimele apariții prin librării, ultimele viniluri. M-am dezvoltat într-un mediu fermecător de oameni educați cărora le mulțumesc și azi ca au făcut parte din viața mea. M-au învățat să vorbesc, să gândesc și să aleg. 

Ce talente ai, mai puțin știute de ceilalți?

Îmi place să scriu și să gătesc. De scris n-am mai scris de ceva timp, însă gătesc în fiecare zi.

Ce pasiuni ai, de care te ocupi cu plăcere în timpul liber?

Cățeii noștri și plimbările cu ei prin pădure cu biciclete. Piața din fiecare sâmbătă dimineața, cărțile, cărțile, cărțile și uneori, teatrul.

Cum sunt cățeii voștri?

Alături de viitorul meu soț, prin casă mai lenevesc doi căței. Easy și Sake, un labrador și un bulldog francez. Easy e cățelul meu de 7 ani, iar Sake a venit la pachet cu omul drag de lângă mine. Suntem o mică familie.
 

Vezi și: Cine iubește nu iartă! Vlad, din 25 februarie