După performanța obținută de Ana-Maria Mărgean, un alt român face spectacol pe scena de la America’s Got Talent. Este vorba despre Adrian Stoica, dresorul de câini care a impresionat și pe scena talentelor din România, în sezonul 12.
Adrian Stoica a fost unul dintre cele 11 numere de top ale sezonului 18, care au concurat pentru premiul de 1 milion de dolari și șansa de a avea un spectacol în Las Vegas.
Dresorul de câini a participat alături de cățelușa sa, Hurricane. Concurentul a dedicat momentul său de pe scenă lui Rory, patruped care a murit. Dresorul a mărturist că visul său este să facă un musical alături de câinele său.
Adrian Stoica are 45 de ani și s-a născut la Brașov, însă locuiește de mai bine de două decenii în Italia. Talentul lui este de a comunica cu câinii și spune că pentru el este ca și cum ar vorbi cu un om.
Concurentul a urmat școala de dresaj și este responsabil la nivel național în Italia de sportul disc dog. Totul în viața lui se învârte în jurul câinilor. Ei sunt colegii lui, familia, prietenii.
Pe scena de la America’s Got Talent, Adrian a pus un scenă un moment amuzant, iar Hurricane a avut rol de regizor și un singur scop: să-l învețe pe stăpânul său cum să o invite la întâlnire pe Sofia Vergara.
VEZI MOMENTUL ÎN CLIPUL DE MAI JOS
Adrian Stoica și Huricane i-au cucerit pe jurați cu momentul lor. Mai mult, Sofia Vergara li s-a alăturat pe scenă și chiar i-a oferit un pupic cățelușei. „A fost adorabil. Câinele te-a învățat niște trucuri bune”, a declarat actrița în uralele publicului. (Mai multe poze în GALERIA FOTO de mai sus)
Câștigătorul „America’s Got Talent” va fi ales de telespectatori prin vot și va fi anunțat miercuri seară, în timpul celei de-a doua părți a finalei sezonului 18.
Gallery