ß
Scene sfâșietoare au avut loc la priveghiul lui Lucas, nepotul în vârstă de 8 ani al lui Tzancă Uraganu. Copilul a murit la o vârstă fragedă, la doar câteva luni de când a fost diagnosticat cu cancer.
Gallery
Tzancă Uraganu trece prin momente extrem de dificile după ce nepotul lui s-a stins din viață la doar 8 ani. Copilul fusese diagnosticat cu cancer în urmă cu câteva luni, iar de atunci familia lui a făcut tot posibilul pentru a-l salva. Din păcate însă, eforturile medicilor au fost în zadar, iar micuțul a murit cu puțin timp înainte de Paște.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al copilului a fost depus pe data de 30 aprilie 2024 într-un cort special amenajat în Capitală, acolo unde a avut loc priveghiul. Zeci de persoane s-au adunat pentru a-și lua rămas bun de la micuț și pentru a-i aduce un ultim omagiu, înainte de înmormântare.
@andreidaniel7626 Dzeu să-l odihnească în pace Lucas
♬ sunet original - Daniel
Familia îndurerată a făcut pregătiri speciale pentru priveghiul lui Lucas. Sicriul acestuia a fost depus pe un suport alb, în formă de mașină, iar la căpătâiul său au cântat mai mulți maneliști celebri, printre care și Costel Biju. Tzancă Uraganu a fost și el surprins făcându-i dedicații triste copilului de doar 8 ani.
„De la unchiul lui Lucas, de la Tzancă, pentru Lucas al nostru, cel mai scump copil, copilul lui Dumnezeu. A avut cea mai mare legătură cu Dumnezeu. Lucas, Lucas, Lucas de o mie de ori”, a fost dedicația lui Tzancă pentru nepotul său.
Alina Marymar și mama copilului decedat au fost și ele surprinse în imagini, cu lacrimi în ochi și devastate de durere.
Sursă foto: TikTok, Facebook