ß
  • PRO TV
  • Horoscop zilnic 4 mai 2024. Leii întâmpină dificultăți în viața amoroasă, Vărsătorii au nevoie de o sumă mare de bani

Horoscop zilnic 4 mai 2024. Leii întâmpină dificultăți în viața amoroasă, Vărsătorii au nevoie de o sumă mare de bani

Horoscop zilnic 4 mai 2024. Leii întâmpină dificultăți în viața amoroasă, Vărsătorii au nevoie de o sumă mare de bani

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024.

Berbec

Luna și Saturn, seniorul karmei, formează, astăzi, o conjuncție în casa subconștientului și este posibil să ai parte de frământări, aduceri aminte și situații, care-ți pot testa răbdarea. Pe de altă parte, este posibil să ai idei bune de a rezolva niște conjuncturi încurcate. De asemenea, te preocupă treburile gospodărești ale casei și faci echipă bună cu partenerul.

Taur

Astăzi este posibil, odată cu formarea unui aspect strâns între Lună și Saturn, planeta responsabilității, să realizezi că unele proiecte profesionale, dar și planuri de viitor, ar putea să fie mai solicitante decât ai anticipat. Pe de altă parte, discuți cu partenerul de cuplu despre evoluția relației voastre.



Gemeni

Astăzi, Luna și Saturn, seniorul karmei, formează un aspect strâns și este posibil să primești o invitație de a pleca într-o călătorie, însă ai nevoie să-ți faci niște socoteli, să administrezi cât mai bine banii pe care îi ai. Pe de altă parte, pot să apară evenimente în planul profesional, să fie nevoie să rezolvi ceva urgent.

Rac

Dacă pleci la drum, astăzi, ai grijă cum gestionezi timpul, pentru că este posibil să apară niște blocaje sau evenimente, care să te facă să amâni plecarea. Pe de altă parte, s-ar putea să treci cu vederea unele aspecte, pe care le-ai putea întoarce în favoarea ta în relația cu grupul de prieteni.

Leu

Luna și Saturn se află astăzi într-o conjuncție în casa intereselor financiare, a banilor care provin din alte surse, dar și a relațiilor. Este posibil să fie nevoie să amâni niște cheltuieli sau să intri mai greu în posesia unor bani. Și-n cuplu apar dificultăți de interacțiune și relaționezi mai dificil.

Fecioară

Astăzi este posibil să încerci să repari ceva în planul relației cu partenerul, mai ales că ai traversat o perioadă în care simți presiune și blocaje în acest domeniu. Dacă vrei să liniștești atmosfera în cuplu, lasă de la tine și evită conflictele!

Balanță

Ziua se anunță destul de aglomerată și cu provocări la capitolul chestiuni gospodărești, dar și privind sănătatea. Conjuncția Lunii cu Saturn din zodia Pești poate aduce blocaje și piedici, dar și răbdare în ce ai de făcut. S-ar putea să-ți surprinzi membrii familiei de calmul de care dai dovadă atunci când lucrurile nu ies așa cum stabilești.

Scorpion

Astăzi este posibil să faci o deplasare la rude sau la rudele partenerului. S-ar putea să nu fii în apele tale și să existe riscul să te confrunți cu tot felul de piedici sau blocaje, însă partenerul te susține și pare că treci mai ușor peste unele situații.

Săgetător

Luna și Saturn formează astăzi un aspect strâns în sectorul vieții de familie, al căminului și părinților. Nu este exclus să simți că te afli într-un impas, că trebuie să găsești o modalitate de a comunica cu cineva din familie cu care ai avut neînțelegeri. Pentru că urmează o întâlnire în familie și pentru a nu se agrava problemele existente, recomandarea este să cauți căi de comunicare și împăcare.

Capricorn

Astăzi este momentul să ai înțelegere față de cei cu care interacționezi și să depui eforturi suplimentare pentru a ajunge la un consens, mai ales dacă au apărut blocaje de comunicare. Posibil să faci și o deplasare în alt oraș.

Vărsător

Posibil astăzi să te preocupe situația financiară, să ai nevoie de o sumă mai mare de bani și să cauți să te reorganizezi cu cheltuielile. În partea a doua a zilei, te întâlnești cu familia și petreceți împreună seara.

Pești

Luna îți traversează, astăzi, sectorul personalității, și nu pare să ai o zi liniștită, mai ales dacă te ocupi de toate pregătirile casei. Pe de altă parte, dacă nu ești prea flexibilă, s-ar putea să apară neînțelegeri între tine și ceilalți membri. Ai grijă cum te exprimi și recomandarea astrelor este să dai dovadă de mai multă înțelegere față de aceștia.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni