O femeie în vârstă de 37 de ani din oraşul Drăgăneşti, județul Olt, a murit în chinuri îngrozitoare după ce soțul ei a înjunghiat-o în plină stradă.
O crimă îngrozitoare a avut loc în Olt, acolo unde o femeie în vârstă de 37 de ani a fost ucisă cu sânge rece chiar de soțul ei. Aceasta se afla în orașul Drăgănești în vizită la mama sa, atunci când partenerul ei de viață a decis să o ucidă. Bărbatul, într-o criză de gelozie, i-a cerut acesteia să iasă pe stradă, a scos cuțitul și a înjunghiat-o în nenumărate rânduri, lăsând-o într-o baltă de sânge.
Imediat după ce a comis crima, bărbatul a fugit de la fața locului, fiind prins de polițiști câteva zeci de minute mai târziu. El se află acum în custodia anchetatorilor, fiind condus la sediul poliţei pentru audieri.
"La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Drăgăneşti-Olt. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Sprâncenata, în timp ce se afla pe strada Căpitan Drăgănescu, din oraşul Drăgăneşti-Olt, pe fondul unui conflict intrafamilial, i-ar fi aplicat soţiei sale, în vârstă de 37 de ani, mai multe lovituri cu un obiect ascuţit-tăietor în zona toraco-pectorală", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, acolo unde medicii au făcut tot posibilul să îi salveze viața. Din păcate însă, loviturile de cuțit au fost atât de multe și de adânci încât victima a decedat.
Sursă foto: Shutterstock