Cărămidă cu cărămidă, proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian, prinde tot mai mult contur existențial. După 8 ani, Grivița 53 – primul teatru construit de la zero de comunitate a ieșit din pământ și începe să se vadă. Parterul teatrului, sala mare și etajul 1 sunt gata (la roșu), urmând ca până la sfârșitul lunii Mai să fie finalizată integral structura. In iunie încep lucrările pentru interior iar până la sfârșitul anului teatrul trebuie să fie cu recepția realizată.
Pentru ca acest efort să ajungă la bun sfârșit, campania de strângere de fonduri continuă!
Grivița 53 mai are nevoie de încă 500.000 euro pentru ca în 31 Decembrie 2024 să fie un spațiu funcțional, adică 9433 de cărămizi ctitor achiziționate sau câteva companii care să își dorească statutul de partener. Data menționată este termenul limită care face diferența între a avea un teatru nou în București sau a returna grantul norvegian.
Pornit în 2016 cu donația a 200.000 euro din fondurile personale rezultate în urma vânzării casei bunicii lui Chris, proiectul Grivița 53 s-a pus în mișcare prin contribuția tuturor oamenilor care au crezut în acest vis și de la care s-a strâns suma de aproximativ 1 milion de Euro și al căror nume va fi inscripționat în foaierul teatrului și a finanțării de 1,9 milioane de Euro din granturile SEE 2014-2021, prin programul Ro-Cultura.
Actori, regizori, scenografi, coregrafi, artiști plastici, muzicieni, personalități care au făcut performanță în alte domenii decât cel artistic, prieteni știuți sau anonimi, oameni cu putere decizională din companii sau oameni simpli, pensionari, adolescenți, copii, cu toții au devenit ctitori ai acestui edificiu cultural, punând la acesta cărămizi de solidaritate cu inițiatoarea proiectului. Grivița 53 va fi primul teatru construit din inițiativă privată în ultimii 80 de ani și primul teatru din istoria culturală a României construit vreodată de comunitate.
Pe lângă cei aproximativ 11.000 de ctitori persoane fizice care susțin acest demers, printre companiile care au crezut în Grivița 53 de la bun început și au contribuit la realizarea proiectului menționăm: Leroy Merlin, Unicredit Bank, Raiffeisen Bank, BCR, Cemacon, Mobexpert, Hirsch Porozell, Prutul SA, Sika, Tiemme, Fundatia Fan Curier, Euromedia, Țucă Zbârcea și Asociații, Revista Biz, Interbrands Orbico, BDG Import, Entrance, Nespresso, CBRE și alții.
Grivița 53 nu este doar un teatru, ci și un spirit pe care l lăsăm moștenire generațiilor care vin după noi. Grivița 53 este un exemplu și o poveste care poate inspira generații întregi.
Fii ctitor Grivița 53!
Detalii despre acest demers pe