ß
Accident înfiorător în Constanța! Florin, un tânăr de doar 21 de ani, s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a intrat cu mașina într-un stâlp. Vehiculul a luat foc, iar impactul i-a fost fatal.
Florin, un tânăr în vârstă de doar 21 de ani, și-a serbat ziua de nume într-un club, iar după ce a consumat mai multe pahare de alcool s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat spre casă cu o viteză de neimaginat. Pe drum, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp aflat la marginea șoselei. În urma impactului, vehiculul în care se afla a luat foc, iar acesta a murit pe loc. Imaginile tragediei au fost surprinse de o cameră de supraveghere aflată în apropiere.
Un martor care s-a aflat la fața locului în momentul tragediei a făcut declarații cutremurătoare, susținând că l-a văzut pe tânăr întins pe șosea, fără suflare, la doar câteva clipe după ce a auzit o bubuitură puternică.
”O bubuitură puternică, m-am şi speriat. Am ieşit din casă. Când am văzut maşina... aici, era peste cap dată, el era aruncat din maşină”, a declarat un martor conform unui post TV.
Mai multe echipaje de salvare s-au deplasat la locul accidentului, dar din păcate pentru Florin nu s-a mai putut face nimic.
„S-au deplasat două echipaje SMURD şi un echipaj SAJ. A fost găsită o victimă în stop cardio-respirator, cu multiple traume”, a declarat Claudia Tatarici, purtătorul de cuvant al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.
Foto: Facebook