Florin este tânărul de 21 de ani care și-a pierdut viața chiar în ziua de Florii, după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului. Băiatul și-a condus mașina cu viteză, iar într-un moment de neatenție s-a izbit puternic într-un stâlp, impactul fiind fatal.
Gallery
Un tragic accident a avut loc duminică, 28 aprilie 2024, chiar în ziua de Florii! Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Constanța, pe nume Florin, s-a urcat la volan sub influența alcoolului, după ce o noapte întreagă a băut într-un club, alături de prietenii lui. Tinerii cu care se afla înainte de a produce tragedia au refuzat să urce în mașina lui, din cauza consumului excesiv de alcool.
Florin s-a urcat la volan și a gonit cu viteză pe străzile din Constanța, pentru a ajunge cât mai repede acasă. Din păcate însă, într-un moment de neatenție, băiatul a pierdut controlul autovehiculului și s-a izbit cu putere într-un stâlp. Impactul a fost atât de puternic, încât trupul lui a sărit din mașină.
Un martor care a surprins întreaga scenă face declarații halucinante în fața jurnaliștilor! Acesta susține că l-a văzut pe tânăr întins pe șosea, fără suflare, la doar câteva secunde de când a auzit o bubuitură puternică.
”O bubuitură puternică, m-am şi speriat. Am ieşit din casă. Când am văzut maşina... aici, era peste cap dată, el era aruncat din maşină”, a declarat un martor conform unui post TV.
Deși la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de medici, nu s-a mai putut face nimic pentru Florin.
„S-au deplasat două echipaje SMURD şi un echipaj SAJ. A fost găsită o victimă în stop cardio-respirator, cu multiple traume”, a declarat Claudia Tatarici, purtătorul de cuvant al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.
Sursă foto: Facebook, Știrile PRO TV