ß
Un caz șocant a avut loc la Ploiești, acolo unde un copil de doar 8 ani a murit într-un incendiu, la scurt timp după ce tatăl lui a plecat la Biserică.
Tragedie fără margini la Ploiești! Un copil de 8 ani a murit, după ce apartamentul în care locuia alături de părinții lui a fost cuprins de flăcări. Minorul era singur în locuință atunci când a izbucnit incendiul, tatăl lui părăsind incinta cu doar câteva ore înainte, pentru a merge la Biserică, cu ocazia Sărbătorii Sf. Gheorghe.
Vecinii copilului au fost cei care au sesizat mirosul de fum, motiv pentru care au alertat imediat autoritățile. La fața locului s-a deplasat, de urgență, o echipă de pompieri care a stins flăcările și a evacuat copilul din imobil. În acel moment, minorul se afla în stare de inconștiență, motiv pentru care medicii SMURD au încercat să îl resusciteze. Din păcate însă, inima micuțului a cedat.
„Am fost solicitați să intervenim pentru localizarea și lichidarea unui posibil incendiu care s-ar fi produs într-un apartament din municipiul Ploiești, str. Mihai Eminescu. Imediat, la locul solicitării au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere și o autospecială pentru descarcerare. Odată sosiți la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se confirmă, acesta manifestându-se la mobilierul aflat în una din camerele apartamentului. O persoană a fost găsită în stare de inconștiență, fiind extrasă și predată echipajului SAJ Prahova sosit în sprijin”, se arată într-o informare a ISU Prahova.
Tatăl copilului este în stare de șoc și nu înțelege cum a fost posibil un asemenea lucru. Totuși, autoritățile au anunțat că incendiul a izbucnit din cauza unei candele pe care părintele a lăsat-o aprinsă, înainte de a părăsi apartamentul.
Sursă foto: ISU PRAHOVA