ß
Naomi Moldovan, prima femeie transgender din România, s-a stins din viață în urma unui AVC, la vârsta de 47 de ani. Artista nu a mai apucat să își îndeplinească o ultimă dorință, spune impresarul Radu Baron, care a colaborat cu ea.
Gallery
Vestea că Naomi Moldovan, prima femeie transgender din România și o voce importantă în comunitatea LGBTQIA+, s-a stins din viață, a șocat toată țara.
Artista se afla în Germania, acolo unde a suferit un AVC și a stat internată, în comă, mai multe zile. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea, constatând decesul.
Cântăreața nu apucase să își mai îndeplinească o ultimă dorință, aceea de a-și lansa propriul album cu piese. Impresarul Radu Baron, care a colaborat cu ea, a spus că problemele financiare au fost un factor important în nereușita sa, dar și faptul că era o fire nehotărâtă.
”Avea un album scos la mine, dar voia o reeditare. Dorința e una, putința e alta, căci era cam nehotărâtă, mai făcuse două piese noi, voia să le adăugăm pe vechiul album, mai înregistrase câte ceva. Voia un album de muzică ușoară, avea o voce bună, recunosc, dar marea ei problemă a fost cu nehotărârea.
Apoi, a dispărut brusc, a plecat în străinătate, mai venise de vreo două-trei ori, în țară, avea nevoie de bani, avea mari probleme financiare. Am fost singurul care i-a sărit în ajutor, o vreme. A fost un om bun, în felul său”, a dezvăluit impresarul Radu Baron, pentru Playtech.
Foto: Facebook, Captură YouTube