O explozie puternică a avut loc, miercuri seară, într-un bloc de nefamiliști din Craiova. În urma deflagrației o femeie și-a pierdut viața.
Gallery
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri seară, în urma unei explozii într-un bloc din Craiova. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre care și o femeie care a suferit arsuri pe 25% din suprafața corpului.
„O pacientă este internată în ATI pentru chirurgie plastică. Prezintă arsuri pe aproximativ 25% suprafaţă corporală, la nivelul fetei, membrelor superioare şi toracelui", a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, potrivit stirileprotv.ro
Potrivit ISU Dolj, o parte a primului etaj s-a prăbușit în urma exploziei, iar o femeie a fost scoasă fără suflare de sub dărâmături. Cauza deflagrației ar fi fost, spun autoritățile, o posibilă acumulare de gaze.
„Presupunem ca a fost o acumulare de gaze şi s-a produs o explozie neurmată de incendiu. Cercetările sunt în desfăşurare", au transmis joi reprezentanţii ISU Dolj.
Luminița Adriana se afla în apartamentul său în momentul tragediei, iar când salvatorii au ajuns la fața locului au găsit-o inconștientă. Medicii le-au acordat primul ajutor celorlate persoane rănite, însă pentru Luminița nu s-a mai putut face nimic.
Rănile pe care le-a suferit au fost foarte grave, iar femeia s-a stins din viață într-un timp foarte scurt. Mama Luminiței locuia, de asemenea, în blocul respectiv, însă a supraviețuit, urmând să fie externată din spital. Din păcate, femeia de 51 de ani va trebui să treacă printr-un alt moment cumplit, pierderea fiicei sale.
Foto: Știrile PROTV,