Construcția unei case reprezintă un proiect major în viața oricui și dacă ai ales cărămida ca material principal, ai făcut o alegere înțeleaptă!
În ziua de azi, nu mai vorbim doar despre variantă plină, tradițională, din argilă arsă, ci despre o varietate de modele de cărămidă. Cărămida cu goluri a devenit foarte populară datorită avansului tehnologic și dorinței producătorilor de a crea versiuni cât mai performante.
Cărămida plină este ideală pentru pereții de rezistență (interior sau exterior), care trebuie să susțină greutatea construcției și să preia încărcăturile generate de cutremure. Aceasta are o rezistență la compresiune mai mare decât cea cu goluri, fapt ce o face mai puternică. Modelul poate fi folosit și pentru pereți nestructurali, unde poate fi necesară o rezistență la compresiune mai mică. Varianta cu goluri este folosită, de obicei, pentru pereți de compartimentare (nestructurali), deoarece nu poate prelua încărcăturile construcției, având o configurație cu goluri.
Cărămida arsă (cunoscută și sub denumirea de cărămidă roșie), este una dintre cele mai durabile și rezistente tipuri de cărămidă. Cea din beton, pe de altă parte, are o durabilitate mai mică, dar este mai rezistentă în condiții de umiditate. Durabilitatea casei din cărămidă este influențată de rezistența la compresiune a cărămizii. Acest indice măsoară capacitatea materialului de a rezista la forțele mecanice ce acționează asupra sa, ceea ce contribuie la soliditatea și stabilitatea structurii pe termen lung.
Casa din cărămidă este recunoscută pentru durata sa lungă de viață. Se estimează că o casă din cărămidă poate rezista cu ușurință peste 150 de ani, datorită faptului că se deteriorează mult mai lent decât alte tipuri de materiale de construcție. Un alt avantaj folosirii acestui material este faptul că nu are nevoie de o îngrijire aparte. Semnele de uzură nu apar repede, ceea ce înseamnă costuri reduse de întreținere pe termen lung. De asemenea, cărămida nu este afectată de dăunători precum furnicile, alte insecte sau rozătoare, astfel că nu va trebui să folosești tratamente speciale împotriva lor.
Alegerea unor dimensiuni adecvate pentru pereții casei tale poate avea un impact semnificativ asupra rezistenței și durabilității clădirii. Factori precum localizarea geografică a casei, condițiile climatice și dimensiunea totală a construcției trebuie luați în calcul. Peretele de susținere (structural) are, de obicei, o grosime mai mare, de cel puțin 25-30 cm, pentru a asigura o rezistență adecvată și pentru a prelua încărcările structurale. În schimb, cel despărțitor are, în general, între 12,5 și 20 cm, în funcție de cerințele specifice ale construcției și de utilizarea sa în cadrul acesteia.
Poroase, aerisite și cu o densitate relativ scăzută, cărămizile generează un mediu care împiedică circulația aerului, reducând astfel pierderea de căldură. Comparând-o cu alte materiale de construcție, precum betonul, lemnul sau oțelul, aceasta are un coeficient de transfer termic mai mic decât acestea, ceea ce o face mai eficientă în ceea ce privește izolarea termică.
Nu toate tipurile de cărămidă oferă aceeași izolare termică. Cărămida plină, cu o densitate mai mare, are un coeficient de transfer termic mai mare, în timp ce cărămida cu goluri, datorită spațiilor de aer din interiorul său, are un coeficient de transfer termic mai mic. Cărămida refractară, utilizată în special la construcția sobelor, are de asemenea un coeficient de transfer termic scăzut, datorită structurii sale speciale.
Deși cărămida are proprietăți de izolare termică, acestea pot fi îmbunătățite prin diverse metode. Una dintre cele mai frecvent utilizate este utilizarea variantelor cu goluri, care, prin spațiile de aer pe care le conțin, reduc coeficientul de transfer termic. O altă metodă este adăugarea unui strat de izolație suplimentar la exteriorul pereților de cărămidă, care poate reduce semnificativ pierderea de căldură.
Nu uita să optezi pentru materiale de construcție de o calitate superioară!
Sursă foto: Freepik
*Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.