ß
  • PRO TV
  • Horoscop zilnic 11 aprilie 2024. Vărsătorii au parte de trăiri emoționale puternice, Săgetătorii trebuie să-și schimbe toate planurile

Horoscop zilnic 11 aprilie 2024. Vărsătorii au parte de trăiri emoționale puternice, Săgetătorii trebuie să-și schimbe toate planurile

Horoscop zilnic 11 aprilie 2024. Vărsătorii au parte de trăiri emoționale puternice, Săgetătorii trebuie să-și schimbe toate planurile

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de joi, 11 aprilie 2024.

Berbec

Astăzi este posibil să ai o discuție constructivă cu superiorii și să primești aprobarea pentru implentarea unui proiect. Au loc surprize neașteptate în activitățile profesionale, schimbări de direcție. De asemenea, și-n planul financiar pot să apară unele modificări și situații neașteptate, să ți se recunoască meritele, să primești o mărire salarială.

Taur

Și astăzi te poți bucura jumătate din zi de tranzitul Lunii prin zodia ta. Pentru că formează un aspect strâns cu Uranus, planeta imprevizibilului, s-ar putea să ai reacții neașteptate și să vrei o schimbare. Și-n cuplu îți dorești o schimbare de abordare, să ai mai multă independență.

Gemeni

Planurile tale legate de activitățile profesionale încep să prindă contur și ai susținere de la prieteni sau colegi. Luna și Uranus formează un aspect strâns și este posibil să ai niște conștientizări, să găsești soluții financiare pentru achiziționarea unor cursuri sau înscrierea la niște ateliere/seminarii.

Rac

Astăzi, Luna, guvernatoarea ta, formează un aspect strâns cu Uranus, planeta imprevizibilului, în sectorul planurilor de viitor și activităților profesionale. Ai idei originale, care te pot scoate în față. De asemenea, s-ar putea să apară surprize și de la prieteni sau de la grupul pe care-l frecventezi.

Leu

Astăzi este posibil să stai mai mult la povești cu partenerul de cuplu și să decideți să plecați într-o vacanță, într-un loc în care vă doreați de mult. Căutați oferte și încercați să găsiți cea mai bună perioadă, pentru a aranja din timp lucrurile la serviciu. În partea a doua a zilei, te caută cineva din străinătate cu care nu ai mai vorbit de mult.

Fecioară

Astăzi s-ar putea să apară surprize și evenimente neașteptate la serviciu sau în ce privește rezolvarea unor chestiuni administrative ale casei. Dacă ai programat o vizită, este posibil să o amâni, pentru că intervine altceva mai urgent. De asemenea, s-ar putea să discuți cu familia despre o călătorie pe care vreți să o faceți în acestă vară.

Balanță

Astăzi este posibil să apară evenimente neprevăzute într-un context financiar. Din configurația astrală face parte și Uranus, planeta imprevizibilului, așa că dacă te hotărăști să participi la vreun concurs, ai șanse să câștigi un premiu.

Scorpion

Evenimente neprevăzute au loc în familie, în legătură cu casa sau legate de anumite chestiuni administrative, unde pot să apară surprize, să se dea peste cap un plan. Ca să faci față mai ușor provocărilor, recomandarea este să nu-ți programezi nimic pentru astăzi. Doar să mergi din aproape în aproape.

Săgetător

Astăzi este posibil să vrei să faci puțină ordine în sarcinile de serviciu, dar conjuncția care se formează între Lună și Uranus, planeta imprevizibilului, ar putea să-ți strice toate planurile. Posibil să fie nevoie să faci niște deplasări neprevăzute.

Capricorn

Astăzi este posibil să ai niște idei originale de a petrece timpul cu partenerul de cuplu, iar seara să i-o dedici acestuia. Chiar dacă traversezi o zi cu destul de mult stres, planuri date peste cap și reluarea de la capăt a unor activități, decizi să te detașezi de toate acestea și să nu lași pe nimeni să-ți strice seara.

Vărsător

Astăzi, Luna formează o conjuncție cu Uranus, guvernatorul tău, și-ți aduce preocupări pentru casă, să faci o schimbare în spațiul de locuit pentru a avea mai mult confort. Pe de altă parte, este posibil să ai niște trăiri emoționale puternice, să intuiești anumite evenimente, care pot avea loc în viața cuiva apropiat din familie.

Pești

Astăzi, cu Luna în tranzit prin casa comunicării, opiniilor și ideilor s-ar putea să ai un randament ridicat intelectual, să intuiești exact ce trebuie făcut într-o situație de criză. Pe de altă parte, apar situații neașteptate și deplasări pe care vei fi nevoită să le faci.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni