ß
La începutul lunii aprilie, Emil Rengle și iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit, în Mexic. Dansatorul în vârstă de 33 de ani este cel care a pus marea întrebare, iar răspunsul a fost, evident, „da”.
Gallery
Emil Rengle și Alejandro Fernandez sunt gata să își ducă relația la un nou nivel, după ce s-au logodit, peste mări și țări. Cei doi au demonstrat, încă o dată, că nu le pasă de gura lumii și că tot ce îi interesează este să se bucure de iubirea dintre ei.
Deși au vorbit cu sufletul la gură despre momentul în care aveau să se logodească, dar și despre faptul că își doresc să aibă copii pe cale naturală, Emil Rengle a surprins, spunând că nu se grăbesc să spună „da” în fața ofițerului de stare civilă.
Recent, dansatorul a mărturisit că, pentru ei, în aceste momente, este important să se bucure de logodnă și să își pună pe picioare afacerile pe care vor să și le deschidă în România și în Dubai.
„Încă nu ne grăbim cu nunta. Vrem să ne luăm timp, să fim logodiți și să ne construim viitorul împreună. Alejandro urmează să lanseze niște piese, iar eu o să îl susțin în cariera lui muzicală. Are deja mai multe piese înregistrate în România, dar și în afara țării”, a spus Emil Rengle, potrivit Cancan.
În urmă cu șase ani, Emil Rengle a recunoscut că este bisexual, urmând ca, anul trecut, să își asume relația cu fostul concurent de la „Vocea României”.
În ambele cazuri, dansatorul de 33 de ani s-a confruntat cu mesaje deloc frumoase din partea internauților, fiind pus la zid din cauza orientării sexuale pe care o are. De când și-a asumat relația cu Alejandro, se afișează alături de el extrem de des, fără a mai ține cont de ce spun cei din jur despre acest lucru.
Citește și:
„Noi, pentru că suntem focusați pe bine, pe iubire și pe pozitivitate, nu ne uităm la treaba aceasta, ci doar știm că lucrurile acestea vor fi normale și la noi în scurt timp. Nu vor avea încotro. Politicienii spun că românii nu sunt pregătiți, pe când toate statisticile arată că peste 70% dintre români afirmă că nu le pasă. Este clar că ești își continua propaganda prin minciună”, a scris Emil Rengle, pe rețelele de socializare.
Sursa foto: Instagram