ß
Tatăl lui Vlad Pascu, șoferul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri vara trecută, în stațiunea 2 Mai, a făcut o serie de declarații controversate. Mihai Pascu, judecat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a spus că fiul său nu a consumat substanțe interzise în seara accidentului.
Gallery
Un interviu revoltător cu Mihai Pascu, dar și cu fiul său, Vlad, aflat în aceste momente după gratii, a apărut în mediul online. Tatăl șoferului care a ucis doi tineri susține cu tărie că acesta nu a consumat droguri în seara tragediei și că substanțele pe care le avea în sânge la analize ar fi provenit dintr-un alt context, mai exact o „escapadă” în Olanda.
„Vlad nu este atât de negru pe cât l-au făcut cei cu televiziunile. Eu consider că au fost alte lucruri la mijloc (...)
Ce înseamnă droguri? Pentru că toată lumea vorbește că a fost drogat...iată valorile drogurilor în seara aceea, atenție cei care pleacă în străinătate, asta a făcut în Olanda, cocaină. Acest copil a fost ca un trofeu, este un trofeu”, a spus Mihai Pascu.
Vlad Pascu, șoferul care a ucis doi tineri, vara trecută, a vorbit pentru prima oară despre faptele sale.
"Am o grămadă de remușcări.
Aş porni pe o altă cale cu totul şi mi-aş face o altă viaţă, în sensul în care ce am făcut până acum, pentru că ştiu că am făcut greşit şi am pierdut nişte timp, s-a întâmplat şi tragedia aceasta cu acei doi oameni care nu au cum să se mai întoarcă în momentul de faţă, aş da orice să pot s[ dau timpul înapoi, să pot să fac lucrurile cu totul diferit.
Sunt şi nişte imagini care s-au creat pe baza unor informaţii. Eu ştiu cine sunt eu şi ştiu că tot ce se televizează îmi arată decât partea neagră a mea, nu arată nimic şi din lucrurile pe care eu le-am făcut bune în viaţa aceasta.
Îmi asum fapta respectivă şi încerc să merg mai departe şi sper să pot să aduc plus valoare la un moment dat şi să reuşesc măcar 10% să fac înapoi ceea ce am stricat.
Este într-o suferinţă de care eu nu am cum să-mi dau seama, nu am cum să mă pun în locul lui, dar clar, suferă foarte mult şi pot să înţeleg şi să-mi asum". a declarat Vlad Pascu.
Foto: Facebook, Instagram, TikTok, INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA