ß
Simona Halep a revenit recent în circuit, după ce TAS i-a redus la nouă luni suspendarea.
Acum, sportiva noastră a primit un nou wildcard și va juca la un turneu pe care l-a câștigat de două ori. Tenismena, fost lider WTA, a reacționat imediat pe rețelele de socializare.
Organizatorii Mutua Madrid Open au anunţat, miercuri, că i-au acordat un wild card Simonei Halep. Sportiva noastră a acceptat să participe la ediția din acest an. Turneul de categorie WTA 1000 va avea loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.
Muchas gracias @MutuaMadridOpen for this wild card opportunity. Madrid has always been a special tournament for me, with happy memories and I'm grateful to be able to make more. See you soon ♥️?? pic.twitter.com/y2K4VbYkC0
— Simona Halep (@Simona_Halep) April 3, 2024
Ce a transmis Simona Halep
Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017. Sportiva în vârstă de 32 de ani a reacționat pe contul X (Fostul Twitter): “Muchas gracias @MutuaMadridOpen pentru această oportunitate de wild card. Madridul a fost întotdeauna un turneu special pentru mine, cu amintiri fericite şi sunt recunoscătoare că pot face mai multe. Pe curând”, a reacţionat sportiva pe X.
Alături de Halep, au primit wild carduri şi Caroline Wozniacki pe tabloul feminin şi Martin Landaluce şi Kei Nishikori pe tabloul masculin. Turneul de la Madrid este al doilea la care Simona Halep va participa cu wildcard după suspendarea pentru dopaj, după ce a fost eliminată de Paula Badosa din primul tur de la Miami Open.
Captură foto X