ß
Antonio Banderas (63 de ani) și Melanie Griffith (66 ani) au trăit o poveste de dragoste demnă de scenariul unui film. Au format unul dintre cele mai pasionale și solide cupluri de la Hollywood și chiar dacă finalul nu a fost cu happy-end, cei doi au rămas prieteni după aproape 20 de ani de căsnicie.
Gallery
Starul din „Desperado” și blonda fatală a anilor ’90 au împreună o frumusețe de fată, pe nume Stella. Tânăra a moștenit trăsăturile diafane ale mamei sale, dar și dragostea pentru actorie.
Stella are 27 de ani, un iubit de care e îndrăgostită până peste cap și o relație specială tată-fiică.
Stella Banderas se înțelege de minune cu cei doi părinți și este văzută des în compania tatălui său, care și-a refăcut viața alături de tinerica Nicole Kimpel.
Banderas a sărbătorit Paștele Catolic alături de iubita sa, fiica Stella și iubitul acesteia, Alex Gruszynski. (Vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai sus)
Familia s-a strâns la Malaga (Spania) orașul natal al celebrului actor. Antonio și fiica sa au urmărit procesiunea religioasă de pe străzile orașului de la balcon.
Paparazzii au reușit să surprindă câteva cadre înduioșătoare cu Antonio și frumoasa sa fiică. Stella cochetează cu actoria și modelling, fiind obișnuită de mică cu lumina reflectoarelor.
Tânăra a apărut și în debutul regizoral al tatălui ei, “Crazy Alabama”. Stella Banderas este activă pe contul de Instagram, acolo unde are peste 227.000 de urmăritori. Fiica lui Banderas postează imagini din vacanță, de pe covorul roșu sau de la ședințele foto la care participă.
Vezi această postare pe Instagram
Stella mai are o soră vitregă, celebra Dakota Johnson, și un frate vitreg, Alexander Bauer. Toți cei trei copii ai Melaniei Griffith au urmat calea actoriei.
Foto: Getty Images/ Profimedia Images