ß
  • PRO TV
  • Cine este Maria, femeia gravida în patru luni care a murit din cauza medicilor de la Spitalul Județean Bacău

Cine este Maria, femeia gravida în patru luni care a murit din cauza medicilor de la Spitalul Județean Bacău

Cine este Maria, femeia gravida în patru luni care a murit din cauza medicilor de la Spitalul Județean Bacău

O femeie în vârstă de 38 de ani, însărcinată în patru luni, a murit împreună cu bebelușul pe care îl purta în pântece, la 24 de ore după internarea în Maternitatea Bacău.

Acuzații de malpraxis la Spitalul Județean Bacău! Maria, o femeie de 38 de ani, gravidă în patru luni, a ajuns la spital cu probleme de sarcină. La ora 6.30 dimineața a fost internată, iar medicii au constatat la ecografie că bebelușul pe care îl purta în pântece nu mai avea puls. Pe tot parcursul zilei i s-au făcut investigații, iar la ora 19 a fost operată, însă aproape de miezul nopții a intrat în stop cardio respirator.

Femeia a fost resuscitată atunci, dar la 6 dimineața a intrat în cel de-al doilea stop cardio-respirator și nu s-a ai putut face nimic pentru ea.

Soțul acesteia i-a acuzat pe medici că au intervenit mult prea târziu și chiar a decis să facă mai multe plângeri la Colegiul Medicilor, la Poliţie, dar şi la Ministerul Sănătăţii.

„Pacienta nu ştia acest diagnostic, fusese evaluată de medicul care urmărea sarcina în privat, în urmă cu 48 de ore, când examenul a arătat sarcină normală. Cu o zi înainte s-a simţit rău şi s-a consultat cu medicul care urmărea sarcina şi i-a spus să ia două-trei tablete, dacă nu se ameliorează starea, să se prezinte în Urgenţă.

În Urgenţă a venit însoţită de soţ, cu stare generală relativ bună, şi a acuzat febră, cefalee şi mialgii”, a declarat pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Aurelia Ţaga.

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”, a spus soțul Mariei pentru digi24.ro.

Foto: Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni