Emaa a anunțat sexul copilului! Fanii au fost curioși mult timp să alfe dacă vedeta lor preferată va avea fetiță sau băiat, iar acum știu răspunsul.
Gallery
EMAA este tânăra care a reușit să impresioneze publicul larg atât datorită calităților sale vocale, cât și grație modului unic prin care reușește să își expună sentimentele, în scris. Versurile ei au făcut furori în rândul noii generații, pentru care artista a devenit un adevărat idol.
La 31 de ani, EMAA se poate declara o femeie cu adevărat împlinită. Aceasta nu doar că are o carieră impresionantă, ci se bucură și de iubirea necondiționată a partenerului ei de viață, Ștefan. Cei doi formează un cuplu extrem de frumos, iar în curând vor deveni părinți.
Recent, artista a anunțat pe rețelele de socializare care este sexul copilului! Astfel, frumoasa artistă va fi mamă de fetiță.
Artista și-a anunțat sarcina în urmă cu câteva luni, pe rețelele de socializare:
„De trei luni și-un pic, gândirea magică nu mai e doar gândire; nopțile sunt și mai vii, visele și mai fanteziste, iar realitatea mă ia pe sus în toate formele, așa cum a făcut-o mereu, doar că acum mă las și eu mai tare :) Mothership called, we were waiting”, a scris EMAA.
Sursă foto: Instagram