ß
Theo Rose a fost cerută în căsătorie de Anghel Damian. Artista a primit un inel de logodnă cu totul special de la viitorul ei soț.
Gallery
Theo Rose și Anghel Damian sunt un cuplu discret, dar extrem de apreciat în showbiz-ul autohton. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, au împreună un băiețel minunat, pe Sasha, care le umple viața de bucurie.
Cei doi preferă să își țină relația departe de ochii curioșilor și să se bucure în liniște de fiecare moment important din viața lor de cuplu. Invitați în cadrul unui podcast, artista și partenerul ei au vorbit deschis despre relația lor, ba mai mult, Theo Rose a dezvăluit că Anghel Damian a cerut-o în căsătorie și i-a oferit un inel special.
Actrița din serialul „Clanul” a fost cerută în căsătorie chiar de ziua ei de naștere. Anghel Damian și-a surprins partenera cu un inel special, pe care a gravat niște versuri în limba franceză.
„Anghel mi-a făcut un cadou care pentru mine înseamnă mult și a venit într-un gest de ziua noastră, că noi ne serbăm la câteva ore distanță, un inel lat, pe care erau gravate niște versuri în limba franceză. Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună', a spus Theo Rose, în cadrul unui podcast.
Anghel Damian visează la o nuntă restrânsă, intimă, care să oglindească dragostea lor. Regizorul nu își dorește un eveniment fastuos, cu sute de invitați.
„Eu îmi doresc o chestie extrem de restrânsă. Nu vreau să fie petrecerea aia cu 500 de oameni. Mi-aș dori la un moment dat să fie și asta, dar mi se pare că sunt două lucruri care se exclud una pe cealaltă: momentul ăsta de intimitate care trebuie să existe, să fie pur intim, și după care, cumva să împărtășești această bucurie cu lumea”, a spus Anghel Damian.
Sursă foto: Instagram