ß
Patrocle, un cățel de talie mică, s-a pierdut duminică, 17 martie, în zona Titan, sector 3, din București. De atunci, zeci de oameni s-au mobilizat să îl găsească pe simpaticul patruped. Cățelul este de negăsit, stăpânii sunt disperați și oferă o recompensă impresionantă.
Gallery
Patrocle a dispărut în urmă cu cinci zile, după ce s-a speriat de claxonul unei mașini. Micuțul patruped este de negăsit de duminică, 17 martie.
Patrocle a scăpat din lesă în zona Titan, în data de 17 martie, după ce s-a speriat de claxonul unei mașini. Stăpânii nu au reușit să-l găsească nicăieri și au apelat la internauți. În doar câteva zile, în jur de o sută de persoane s-au strâns să îl caute pe simpaticul patruped. Stăpânii sunt dispuși, conform unui anunț, să ofere o recompensă celui sau celei care va găsi câinele.
"Patrocle drag. Suntem aici, te căutăm, te așteptăm, te vrem, te orice cu dor și orice cu iubire.
Hai, azi, hai să ne vedem. Acum suntem în parcul IOR, locul tău preferat unde te plimbai cel mai des. Tu unde ești?
Ți-am văzut jucăriile și bolul cu apă. Ar fi trebuit să mănânci, să te joci și să dormi în noaptea asta aici, la casa ta, cu noi. De fapt, ai dreptate, noi n-am fi fost aici azi dacă nu ne-ar fi șocat ideea că ești singur și mic intr-o lume atât de mare.
Nu știu, Patrocle, nu știu de ce nu ne mai poartă dorul și de ce nu ne mai ținem de cuvânt, că am zis de atâtea ori că ne vedem și nu ne-am văzut. Dacă îți scriu asta acum din patul tău, n-are sens să zic că, totuși, sunt 600 km între noi? Dacă am putut veni azi până aici, am fi putut veni oricând. Și dacă promitem că o să venim mai des și că o să vii și tu la noi? Ți-e dor de excursii? Hai să facem planul pentru una.
Mi-e greu să cred că nu te-a văzut nimeni, un câine cu ham și lesă, singur pe drum. Te-am căutat, te-au căutat mai mulți oameni. Mâine o luăm de la capăt.
Abia aștept dimineața, să sune telefonul, că te-au găsit și te-au luat azi. Să ne povestească ce bine ai dormit în alt pat și tu să vii bucuros acasă, știind că mai bine ca-n patul tău nu e nicăieri.
Hai să facem din povestea asta un capitol, o pagină pe care s-o răsfoim repede, repede doar ca să trecem la pagina următoare în care povestim despre ziua în care ne-am reîntâlnit.
Hai, Patrocle, hai să ne vedem mâine, oriunde, unde vrei tu, în București.
Noapte bună, Patrocle. Îți scriu din patul tău și din casa ta. Noi suntem la tine, tu unde ești?
Pe mâine, da? Oriunde. Și-o să vezi că locația e tot în inimă", sunt doar câteva dintre gândurile împărtăşite de cea care l-a găsit şi salvat prima dată, Alexandra Paşca, venită acum de la 600 de km depărtare în Bucureşti pentru a-l găsi din nou pe Patrocle şi pentru a-l duce acasă.
Internauții au trimis informații și imagini către stăpâni, însă multe dintre acestea s-au dovedit a fi incorecte. Pentru a-i motiva pe oameni să ajute la găsirea lui Patrocle, Alexandra Pașca, tânăra care l-a salvat pe patruped din Sălaj și l-a ajutat să își găsească o casă, a făcut un apel înduioșător. În acest sens, stăpânii sunt dispuși să ofere o recompensă suplimentară pentru informații.
„Ofer 500 lei recompensă pentru prima poză cu Patrocle.
Ofer 200 lei recompensă pentru poza cu hamul și lesa, la gunoi, în șanț, rupte, oricum.
Ofer 1000 lei recompensă celui care stă lângă el până ajungem, îl urmărește încet dacă încă se plimbă, orice care ne duce la prinderea lui.
Le ofer împreună și dacă același om îmi dă și poza și stă lângă el. (1500 lei)
Primesc poza, îmi dați contul, transfer, nu întreb nimic. Trăiesc un coșmar și dacă nu mai mor acum, nu mai mor niciodată.
Primesc mesaje e acolo, e acolo, el e. Două mesaje în același timp, distanță de km între cele două locații. Nimeni nu face poze. E un joc, o farsă, un teatru? O să aflu vreodată adevărul?”, se arată într-o postare pe Facebook.
Pentru că timpul trece, iar Patrocle este de negăsit, recompensa a fost ridicată la suma de 4.000 de lei.
„Cu ajutorul si implicarea asociației Kola Kariola, creștem la 4000 lei RECOMPENSA pentru cine-l găsește și stă lângă el până este recuperat”, a scris Alexandra Pașca, pe Facebook.
Sursă foto: Facebook/ Alexandra Pașca