ß
Recent, Iulia Vântur s-a întors în India, după ce a petrecut câteva zile, în România. Ajunsă în țara care îi este casă de un deceniu, artista a primit o veste care a bucurat-o peste măsură.
Iulia Vântur și-a făcut foarte mulți prieteni în India și a câștigat milioane de fani din întreaga lume, după ce s-a făcut remarcată profesional, în India.
Alanna Panday, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din India, a rămas însărcinată și, recent, a dezvăluit sexul bebelușului, iar Iulia Vântur s-a numărat printre persoanele care au felicitat-o pentru noul capitol din viața ei.
Sexul bebelușului a fost dezvăluit în cadrul unei petreceri, iar Iulia Vântur a fost nelipsită de la marele eveniment. Fericită peste măsură pentru bebelușul care urmează să vină pe lume, aceasta a felicitat-o public pe viitoarea mămică: „Felicitări! Să vă fie binecuvântat băiețelul!”
Anul acesta, artista va împlini 44 de ani, dar nu are copii și nici nu a îmbrăcat rochia de mireasă, deși Iulia Vântur are o relație de zece ani cu Salman Khan. Cu toate acestea, românca își dorește să fie mamă, însă lasă lucrurile să vină de la sine.
Mai mult decât atât, nunta pare să nu reprezinte o prioritate pentru ea și, în cadrul unui interviu, a mărturisit că este mai important să fie fericită decât măritată, lucru pe care și părinții ei l-au înțeles și îl respectă.
„Da, îmi doresc un copil. E dar de la Dumnezeu. Când se va întâmpla, voi primi cu bucurie. Avem atâtea exemple de femei care au reușit să îmbine foarte frumos profesia și familia. Cred că mă voi descurca foarte bine. Părinții mei au înțeles că e important să fiu fericită, nu măritată!”, a declarat Iulia Vântur, conform Viva.
Cu toate acestea, Iulia Vântur continuă să fie la fel de discretă în ceea ce privește viața personală, preferând să vorbească doar despre cariera pentru care muncește în fiecare zi.
Sursa foto: Instagram