ß
O fetiță de 10 ani din Constanța a făcut furori la o competiție de dans, care s-a desfășurat în Italia. Dansatoarea de salsa a atras atenția celebrului coregraf Fernando Sosa, care a distribuit momentul cu ea pe pagina sa de socializare. De atunci, filmulețul a devenit viral.
Sara Chiru este eleva școlii Encanto Dance Academy din Constanța. La Campionatul Mondial de Salsa Euroson Latino, care s-a desfășurat anul trecut în Mexic, la Cancun, fetița a obținut medalia de bronz, la categoria de vârstă 8-12 ani!
Gallery
Recent, la competiția internațională SalsaNama Italia 2024, Sara s-a clasat pe locul 2. Chiar dacă nu a urcat pe prima poziție, momentul ei a fost intens distribuit pe rețelele sociale.
@olgasanoja ♬ Bailarin - La Maxima 79
„Categoria sub 12 ani. Trăiască tinerețea, pasiunea, salsa și ele”, a scrie celebrul dansator Fernando Sosa în dreptul unui video de la competiția din Italia. Este vorba de un battle între Sara Chiru și o dansatoare din Spania, pe nume Ines Esteban Andreu.
Filmulețul a adunat sute de comentarii în mediul online:
„Cum dansează asta mică....o încântare cu adevărat!”; „Ai văzut că acest video a fost distribuit de Fernando Sosa?. Toți cred că tu trebuia să câștigi”; „Această fată este incendiară, un dans incredibil”; „Genială!”, sunt doar câteva dintre reacțiile oamenilor.
„Nu există cuvinte care să descrie bucuria pe care o simt acum… vreau doar să admir și să felicit acest copil, de care sunt atât de mândră pentru că anul acesta… a muncit și a trăit SALSA, la un nivel minunat…”, spune despre Sara antrenoarea ei, Lavinia Toma, potrivit ziuaconstanta.ro.
Sursă foto: Instagram/ saritta.chiru
Vezi și: