ß
Ilie Sitariu, bărbatul care le-a fost călăuză celor care au participat la uciderea omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner, și-a primit sentința.
Gallery
După mai multe luni în care a stat în spatele gratiilor, aflându-se sub arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, Ilie Sitariu va putea pleca acasă. Tribunalul Sibiu a dispus marți, în 19 martie, condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu suspendare. Bărbatul va rămâne sub supraveghere 4 ani.
„În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…) Impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. (…) Impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 110 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Timişoara sau în cadrul Pieţe S.A.-Timişoara”, se arată în soluția pe scurt.
În cazul în care bărbatul nu va respecta măsurile de mai sus, el va fi trimis la închisoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.
De amintit că ucigații lui Adrian Kreiner, afaceristul sibian, au fost aduși în oraș de Ilie Sitariu.Tot el este cel care s-a întâlnit cu ei după atacul din vila de pe Moldoveanu. Sitariu l-a transportat pe unul dintre ei în afara granițelor țării chiar în noaptea în care Kreiner a murit. Oamenii legii l-au prins la câteva zile după atac, astfel că a fost nevoit să ofere toate informațiile pe care le are despre criminali. După ore întregi de audieri și percheziții la locuința lui din Dumbrăvița, omul a fost reținut. Ulterior, a fost arestat preventiv, însă măsura nu i-a fost deloc pe plac, astfel că a contestat-o de câteva ori, potrivit oradesibiu.ro.
Sursă foto: Facebook