ß
Andra, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, a uimit mai mult de 12.500 de spectatori în cadrul concertului live „Tradițional 2" pe OVO Arena Wembley, pe 17 martie 2024. Cu un show ce a durat trei ore, Andra a devenit primul artist român care a performează în această locație emblematică, marcând un succes răsunător în cariera sa.
Gallery
Ca toți artiștii dinaintea sa care au reușit să umple până la refuz această locație de renume, Andra a primit o plachetă care marchează evenimentul. O astfel de plachetă va rămâne și pe pereții locației, alături de cele ale trupelor sau soliștilor care au mai fost SOLD-OUT la primul lor spectacol acolo. De-a lungul timpului, au mai concertat acolo Queen, The Rolling Stones, The Beatles, Led Zeppelin, David Bowie, Cher, Michael Jackson, U2, Tina Turner, Madonna, ABBA sau Stevie Wonder, conform site-ului wembleypark.com.
Pe 17 martie, alături de Andra, au urcat pe scenă Orchestra Fraților Advahov și, pentru câte un moment special, trupa Zdob și Zdub, Mioara Velicu, Maria Dragomiroiu, Vlăduța Lupău, Furdui Iancu, Sava Negrean Brudașcu, Cornelia și Lupu Rednic, Aurora și Săndel Mihai și Oleg Spânu, fost concurent de la „Românii au talent.”
„Tradițional 2" este o producție artistică excepțională, ce oferă o combinație spectaculoasă de muzică live, acoperind genuri de la muzica populară la pop, rock și chiar hip-hop. Diversitatea stilurilor muzicale și varietatea artiștilor participanți au contribuit la crearea unei experiențe inimitabile pentru public. Pregătirea producției a durat 6 luni, iar pentru reprezentația din Londra, s-a deplasat din România o echipă de 130 de persoane.
Următoarea oprire a turneului este programată pe 6 aprilie în Stuttgart. Apoi, Andra va urca pe scenă de două ori la Sala Palatului, în București, pe 27 și 28 aprilie 2024, în apropierea sărbătorii de Paște. Acestea au fost adăugate la program la cererea insistentă a publicului, după ce alte două reprezentații din septembrie 2023 s-au bucurat de un succes total, cu bilete epuizate.
Concertul „Tradițional 2" depășește definiția unui simplu eveniment muzical: este o călătorie emoțională și culturală care îmbrățișează tradiții și povești de iubire autentice, conectând publicul la rădăcinile culturale românești. Acest spectacol este continuarea producției „Tradițional" din 2019, care a cunoscut un succes enorm, atrăgând aproape 100,000 de spectatori la cele 15 reprezentații live, toate cu casa închisă, atât în România, cât și peste hotare.