ß
  • PRO TV
  • Reacția familiei lui Radu Aryan după ce micuțul a fost găsit la o mănăstire, aflată la 8 km de sat

Reacția familiei lui Radu Aryan după ce micuțul a fost găsit la o mănăstire, aflată la 8 km de sat

Reacția familiei lui Radu Aryan după ce micuțul a fost găsit la o mănăstire, aflată la 8 km de sat

Radu Aryan a fost găsit la Mănăstirea Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aflată la aproximativ 8 km de Tudora, localitatea unde a fost văzut ultima oară băiețelul în vârstă de 2 ani. Rudele copilului au transmis mulțumiri tuturor oamenilor care s-au implicat la căutarea lui.

În ultimele 24 de ore, a fost o mobilizare imensă pentru căutarea lui Radu Aryan, pierdut într-o pădure din Botoșani. Sute de oameni din comuna Tudora, alături de jandarmi și pompieri, l-au căutat pe micuțul băiețel, în vârstă de 2 ani. 

Aryan a fost găsit nevătămat la Mănăstirea Sihăstria Voronei din județul Botoșani, aflată la aproximativ 8 km de Tudora. El a fost preluat de către o echipă de medici, care l-au transportat cu ambulanța la spital.

Potrivit martorilor, care au scris despre caz pe rețelele de socializare, băiețelul ar fi ajuns singur în apropierea mănăstirii.

Oamenii legii au spus că băiatul a fost găsit sub un copac.

Mama lui Aryan a mulțumit tuturor și a postat o fotografie cu el, după ce a fost găsit:

„Vreau să mulțumesc la emergency alert, primarului comunei, localnici, poliție, poliție frontieră, jandarmi, pompieri, smurd, toți oamenii care au fost alături de noi în cele mai dure clipe din viața noastră, o echipă nemaipomenit de organizată, sunteți ,,the best team” și celelalte echipe venite din alte orașe, localități, vă mulțumim din inimă! Este pentru prima dată când mă mândresc că sunt român!!!! O mobilizare extraordinară !!!!”

Pe pagina de socializare a mamei lui Aryan au apărut mai multe mesaje din partea prietenilor, a rudelor, dar și a oamenilor care s-au rugat pentru el. 

Unchiul din Dubai al micuțului, care dorea să vină în România, a transmis un mesaj emoționant: „Mulțumesc foarte mult. Sunt mândru de voi, cetățeni ai României, că l-ați găsit pe scumpul meu nepot. Mulțumesc mult tuturor”

Gallery

Mii de mesaje de felicitare au venit spre familia băiatului: 

„Ce bine ca a ajuns înapoi, în bratele mamei”; „Felicitări tuturor pentru implicare!”; Îngerul lui păzitor a fost lângă el”,  „Slavă Domnului că a fost găsit micuțul. Doamne ajută să fie bine sănătos”, sunt doar câteva dintre reacțiile oamenilor. 

Sursă foto: Facebook 

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni