ß
Theo Rose și-a făcut fanii curioși după ce a postat câteva imagini la Insta Story, de la o ședință foto. Cântăreața poartă ținute moderne și colorate, iar părul este împletit în codițe.
Nu este prima dată când Theo Rose uimește cu transformările ei de look. Cântăreața se bucură de succes nu doar în muzică și film, dar și în domeniul modei. Ea a devenit chiar și imaginea unui brand de bijuterii, iar afișele cu ea s-au răspândit în marile orașe ale României. (Vezi mai multe imagini în galeria foto de mai jos)
Gallery
Theo Rose se consideră o persoană norocoasă, pentru că a realizat tot ce și-a dorit pe plan profesional.
„Profesional vorbind, tot ce am visat să fac atunci când eram mică se întâmplă acum. Nu am avut limite. Nu m-am gândit că poate să nu-mi iasă. Îmi trăiesc visul cu ochii. Mai sunt multe lucruri de reparat, dar lucrez la asta. Sunt fericită și câteodată mă oftic că uit asta”, a spus cântăreața într-un interviu pentru
După ce a reușit să treacă de la muzică la film și a obținut o popularitate foarte mare odată cu rolul Verei din serialul „Clanul”, Theo Rose explică de ce s-a întâmplat atât de natural acest lucru.
„Important este să ai noroc să se ivească ocaziile, pentru că mai departe ține de o alegere. Trebuie să fii nebun să nu muncești odată ce ți s-au oferit atâtea șanse. Eu am profitat la maximum de fiecare ocazie care mi s-a oferit. Nu m-am dat în lături de la nimic. O lungă perioadă nu am zis „NU!”. Pur și simplu luam tot ce venea, poate și de frică să nu cumva să ratez ceva, dar nu din dorința de a acapara eu tot. Ulterior, am început să simt cum te consumă lucrurile astea. Când ajungi într-un punct, e bine să mai selectezi un pic: apariții, colaborări, chestii... nu poți să fii peste tot. Nu e sănătos, nici pentru tine, nici pentru oameni”, a menționat artista în același interviu.
Întrebată ce își dorește să facă în viitor, în afara sferei profesionale, Theo Rose a spus că vrea să petreacă mai mult timp cu familia ei.
„Eu mi-am propus niște scopuri banale, poate pentru unii. De exemplu, într-o lună să citesc două cărți, să gătesc de două ori, să am 2 zile de plecat cu copilul și cu Anghel undeva. Eu trebuie să încep să mă bucur din nou de lucrurile astea foarte firești, pentru că au fost ani de zile în care eu am muncit întruna și m-am deconectat de la toate activitățile astea normale. Am ajuns să mă bucur când fac curățenie în casă, pentru că e un moment în care mă gândesc la ale mele...”, a mai precizat cântăreața în podcast.
Sursă foto: Instagram/ Theo Rose
Vezi și: