ß
  • PRO TV
  • Andreea Răducan, după verdictul primit de Halep: Oamenii mă întreabă ‘Când îţi ceri medalia înapoi?’

Andreea Răducan, după verdictul primit de Halep: Oamenii mă întreabă ‘Când îţi ceri medalia înapoi?’

Andreea Răducan, după verdictul primit de Halep: Oamenii mă întreabă ‘Când îţi ceri medalia înapoi?’

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, marţi, reducerea suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni. Simona Halep va juca pentru prima dată în circuit la Miami Open, începând cu 19 martie.

Fosta gimnastă Andreea Răducan a reacționat după decizia luată de TAS în cazul Simona Halep: "Am fost foarte fericită pentru Simona Halep, a fost o veste foarte bună. Având experienţa mea, am avut sufletul strâns că judecătorii de la Tribunalul de Arbitra Sportiv vor reuşi să întoarcă cumva lucrurile şi să spună 'da, şi noi greşim'. Pentru că de obicei se consideră că acolo nu se greşeşte.

Chiar dacă nu îi va fi simplu să revină, eu cred că are acum datoria şi motivaţia de a reveni şi mai puternică pe teren. A fost o veste pe care cred că toţi românii au îmbrăţişat-o şi toţi suntem recunoscători că avem o sportivă de nivelul Simonei, care, iată, acum poate să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Paris".

Andreea Răducan: ”M-a costat mai mult decât medalia de la individual compus”

Andreea Răducan a precizat că atunci când a fost depistată pozitiv ea cu o substanţă interzisă a fost vorba de “o greşeală mai grosolană”. Sportiva a declarat că atunci a pierdut nu doar medalia de aur la individual compus în urma administrării unei pastile de Nurofen, dar a ratat şi alte posibile medalii la bârnă şi sol.

Scandalul de dopaj cu Nurofen

"În cazul meu a fost o greşeală mai grosolană, dacă aş putea spune, decât cea din cazul Simonei. M-a costat mai mult decât medalia de la individual compus. M-a costat şansa de a concura pentru două medalii la bârnă şi sol, decizia retragerii medaliei de la individual compus venind chiar în momentul în care trebuia să plec la concurs pentru cele două finale pe aparate, acolo unde eu aveam cele mai mari şanse de a obţine medalii. Dacă la un moment dat cineva înţelept va considera că e inutil să ţii cu dinţii de o decizie pe care absolut nimeni nu o înţelege, pur şi simplu o recunoaştere, cred că ar linişti apele şi toată lumea s-ar calma.

Oamenii mă întreabă 'Când îţi ceri medalia înapoi?' dar este o chestiune care nu ţine de mine, nu este o negociere la piaţă, şi e important ca nişte oameni mai mari decât noi să recunoască că şi ei mai pot greşi. Ar fi un bun moment oricând, important este ca oamenii să îşi asume acest pas. Eu am dovedit că îmi pot derula viaţa foarte frumos vorbind despre acest lucru. Pierzând un titlu olimpic am înţeles ce înseamnă solidaritatea oamenilor şi susţinerea necondiţionată, aşa că nu aş putea spune că sunt neapărat în pierdere", a afirmat Răducan pentru agerpres.ro.

Andreea Răducan a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în anul 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Ea a fost descalificată de la proba de individual-compus, pe care o câştigase, în urma acuzaţiilor de folosire a pseudoefedrinei, în celebrul scandal Nurofen, medicament pe care i l-a administrat medicul lotului, Ioachim Oană. Cazul a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care a menţinut însă decizia de suspendare a CIO.

Foto Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni