ß
Salma Hayek a fost, ca de obicei, în centrul atenției la o prezentare de modă. Actrița este des invitată să defileze pentru designeri celebri, iar recent a furat toate privirile la Paris, când a purtat o ținută semnată Alexander McQueen.
Salma Hayek (57 de ani) a postat câteva imagini pe pagina de socializare, menționând că s-a bucurat să-l cunoască pe noul director de creație al brandului, Seán McGirr. Actrița cu origini mexicane a fost irezistibilă într-un costum negru, prevăzut cu un corset argintiu. Decolteul adânc a fost detaliul care a făcut diferența.
Celebritatea, care a fost nominalizată la Oscar pentru rolul din Frida (2003), a venit la Paris însoțită de soțul ei, François-Henri Pinault. Ei au fost surprinți în compania Kim Kardashian și a lui A$AP Rocky, scrie hola.com.
Cu o talie de viespe, Salma Hayek a fost un model excelent și la defilarea Balenciaga.
Cu doar câteva zile în urmă, protagonista din Magic Mike's Last Dance, a participat la Săptămâna modei de la Milano, unde s-a remarcat într-o ținută Gucci. Vezi mai multe imagini în galeria foto de mai jos.
Gallery
Sursă foto: Getty Images, Instagram/ Salma Hayek
Vezi și: