De-a lungul timpului, fotbaliștii au fost recunoscuți pentru faptul că își aleg cu mare grijă femeile din viața lor și că, de fiecare dată, iubitele lor sunt de o frumusețe răpitoare.
Din aceeași categorie face parte și Gabi Enache, fost fotbalist la FCSB, Astra Giurgiu, Partizan Belgrad sau Rubin Kazan. Ajuns la aproape 34 de ani, vârstă pe care o va împlini în vară, sportivul nu s-a retras din activitate, însă nici n-a mai semnat vreun contract important de aproximativ un an.
Chiar dacă nu mai joacă fotbal la cel mai înalt nivel, numele lui Gabi Enache apare în continuare în presă, mai ales în cea tabloidă, datorită partenerei lui de viață, Lena, despre care chiar el a afirmat că este cea mai frumoasă femeie din lume.
„Știu că Gabi a zis public că sunt cea mai frumoasă femeie din lume. El îmi tot spune că sunt cea mai frumoasă. Dar nu e chiar așa. Așa mă vede el și e important pentru mine asta. Dar sunt multe femei frumoase, mai ales aici, în România”, spunea în trecut Lena Enache.
Numele femeii considerată cea mai frumoasă din lume apare acum în tabloide datorită jobului pe care ea îl are. Din câte se pare, Lena nu a vrut să fie doar partenera lui Gabi Enache, ci și-a făcut singură un nume.
View this post on Instagram
„Mă pricep la de toate în bucătărie, dar mi-a plăcut mai mult partea aceasta de cofetărie și patiserie, pentru că pot să-mi las amprenta personală în preparatele pe care le fac. Cred că am reușit asta în cozonacul meu care a devenit faimos”, afirma în trecut partenera lui Gabi Enache.
foto: Instagram