ß
Dan Bălan a scris muzica și textul piesei „Oriunde a fi” în 1995. Astăzi, de 1 martie, ca un cadou pentru toate doamnele și domnișoarele, artistul a distribuit versiunea originală a piesei, dar și imagini din perioada când a compus-o.
„Astăzi lansăm versiunea oficială a piesei „Oriunde Ai Fi”, compusă în 1995. Din fericire, s-au păstrat cadre din momentul creării acestei piese”, a menționat cântărețul pe pagina de socializare.
Fanii au fost extrem de entuziasmați să vadă aceste imagini:
„Cât de frumos! Piesa copilăriei mele. Multe realizări frumoase Dan și mult noroc”, „Ce frumos a început primăvara! Îți mulțumim, Dan!”, „De ce mereu când îi ascult vocea îmi vine să plâng?”, „O melodie care a bulversat internetul și a devenit top în playlistul multora dintre noi. Superb”, sunt doar câteva dintre reacțiile admiratorilor.
Anterior, Dan Bălan spunea că a compus piesa „Oriunde ai fi” pentru prima lui iubire, din copilărie:
„Această piesă e specială pentru mine, pentru că am compus-o pe baza unei situații reale din viața mea. M-am îndrăgostit prima dată când aveam 11 ani. Eram într-o tabară, în 1991, și trăiam un lucru deosebit. Eu cu fata de care m-am îndrăgostit nu vorbeam niciodată, doar ne vedeam; eu îi aduceam fructe, prăjituri, noi vorbeam doar prin emoții. Apoi, într-o dimineață, au venit autobuzele să ne ducă acasă și de atunci nu am mai văzut acea persoană niciodată”, scrie radiozu.ro.
Prezentatorul de radio, Mihai Morar, a spus recent că Dan Bălan va veni în România, pe 14 martie, pentru a lansa o piesă nouă, în colaborare cu o cântăreață. Deocamdată, numele ei nu a fost dezvăluit.
Gallery
Sursă foto: Instagram/ Dan Balan
Vezi și: