ß
Alexei Navalnîi, cel mai mare critic al lui Vladimir Putin, a murit la vârsta de 47 de ani, într-un lagăr din Siberia. Bărbatul a fost scos la plimbare de gardieni, la -30 grade, iar corpul lui a cedat din cauza temperaturilor extrem de scăzute.
Gallery
Alexei Navalnîi a fost cea mai puternică voce a Opoziţiei ruse din ultimii 20 de ani, acesta luptându-se de-a lungul anilor atât cu liderul de la Kremlin, cât și cu corupția din Rusia. Bărbatul și-a pierdut viața într-un lagăr din Siberia, după ce paznicii l-au scos la plimbare în curte, la o temperatură de -30 grade Celsius, care se resimțeau ca -50.
Înmormântarea fostului opozant al lui Vladimir Putin va avea loc vineri, 1 martie 2024, la Moscova. Anunțul a fost făcut pe platforma X, de către purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş.
„Slujba religioasă pentru Aleksei va avea loc la biserică (...) din (cartierul) Marino, la 1 martie, orele 14:00. Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Borisovski", din sudul capitalei ruse, a scris Iarmîş, citată de AFP.
Astfel, cei care își doresc să îi aducă un ultim omagiu lui Alexei Navalnîi sunt așteptați vineri la ceremonia de înmormântare.
Sursă foto: Instagram