ß
La începutul anului, Vlăduța Lupău își anunța fanii că fiul ei, în vârstă de un an și jumătate, Iair, a făcut otită. Micuțul s-a îmbolnăvit chiar înainte de vacanța pe care o stabilise artista, iar aceasta a fost nevoită să anuleze totul.
Gallery
În cele din urmă, Iair s-a făcut bine, Vlăduța Lupău a onorat și concertele pe care le avea stabilite și, alături de Adi Rus, soțul ei, a plecat în vacanță.
Când au ajuns pe insulă, vremea nu era deloc favorabilă, însă artista speră să se îndrepte, pentru a se putea bucura de câteva zile de relaxare. De asemenea, artista a avut un motiv de bucurie important pentru o mămică, deoarece fiul ei a fost cuminte pe tot parcursul zborului, care a durat destul de mult, având și o escală.
„Ne-am pornit să adunăm amintiri împreună. ? Demult aveam plănuită această vacanță, și iată ca am reușit să ajungem acum la reprogramare ? (era să o ratăm și de data asta) . Drumul a fost lung și greu chiar și pentru noi cei mari, dar ce să zic de Iair?!
A rezistat eroic!!! Fără plânsete și urlete pe avion, pentru că am avut la îndemână secretele cu “bibic” și “ronțăit” la urcatul și aterizatul ✈️ ca să nu avem probleme cu presiunea în urechi, iar pentru întreținerea atmosferei atâtea ore în avion am avut multe cărți și abțibilduri, iar pe alocuri și tableta sau telefonul. Sperăm să fie frumos DAAAAR oricum ne bucurăm de timpul minunat și prețios pe care il petrecem împreună”, a postat Vlăduța Lupău, pe contul său de Instagram.
Vlăduța Lupău a ajuns la spital cu fiul ei chiar în prima zi din an, în toiul nopții. Imediat după concertul pe care l-a susținut, artista a ajuns la medic, deoarece Iair nu se simțea bine. Micuțul și-a revenit complet abia după o lună și jumătate, moment în care, și-a reprogramat vacanța pe care o anulase initial.
Sursa foto: Instagram