ß
Secretul unei siluete de invidiat sta in felul in care mancam, cel putin asta este concluzia studiului facut de cercetatorii britanici de la Universitatea din Bristol. Se pare ca atunci cand mancam este esential sa ne concentram asupra hranei, care se afla in fata nostra, acesta fiind secretul unei siluete de invidiat.
Creierul nostru are nevoie de aproximativ 20 de minute ca sa inregistreze faptul ca organismul a mancat suficient, si asta deoarece intre intestin si sistemul nervos sunt implicate o serie de semnale hormonale, sustin cercetatorii.
Mancatul incet te ajuta sa scazi in greutate
Acest lucru inseamna ca daca cineva mananca prea repede, semnalul va ramane in urma, ceea ce cu siguranta va conduce la supra-alimentare.
Astfel, nu este indicat ca in timpul mesei, mai ales daca esti la serviciu, sa verifici mailurile sau sa ai orice alta activitate care sa iti distraga atentia, deoarece poti acumula kilograme in plus, scrie DailyMail.co.uk.
Nu lua niciodata masa pe fuga, nu te uita la televizor si nu vorbi la telefon in timp ce mananci
Cum iti da seama de acest lucru? Ei bine, daca nu iti mai amintesti ce alimente ai consumat inseamna ca ai mancat pe fuga. 42 de persoane au luat pranzul sub atenta supraveghere a cercetatorilor de la Universitatea din Bristol in timp ce jucau Solitaire pe computer.
Jumatate de ora mai tarziu li s-a cerut sa spuna, in ordine, ce alimente au consumat. Astfel, acestia nu si-au adus aminte ordinea in care au consumat alimentele respective.
Recomandarea oamenilor de stiinta este ca la fiecare masa sa iti rezervi 20 de minute de liniste, fara computer, ziare sau televizor. Mancand prea repede, exista tendinta de a manca mai mult decat este necesar organismului. Mananca incet, savureaza fiecare imbucatura, pentru ca senzatia de satietate sa fie perceputa si pentru a evita sa acumulezi kilograme in plus.
Sursa: dailymail.co.uk