Iana Novac revine la Sala Palatului pe 6 martie 2024, de la ora 19.00, printr-un concert solo dedicat Femeii, o producție grandioasă așa cum și-a obișnuit publicul, „Orice femeie e frumoasă”.
Iana Novac - Vocea Feminină a Anului 2022 vă propune și de această dată o seară de neuitat, unde muzica clasică se va îmbina cu muzica pop la cel mai înalt nivel artistic.
„Orice femeie e frumoasă”, este un concert în care vocea impresionantă a sopranei Iana Novac, alături de invitații săi speciali, alături de marele compozitor al secolului Eugen Doga, Monica Anghel, Ovidiu Lipan Tăndărică, Sorana Darclee (A.S.I.A.), Ștefan Doniga pianist, Octavian Dobrotă tenor (Distinto) acompaniați de o orchestră simfonică condusă la pupitru dirijoral de maestrul Iosif Prunner, iar show-ul va fi prezentat de Octavian Ursulescu.
Iana Novac, prin emoțiile create și prin puterea extraordinară de a interpreta te poartă prin multiple stări și trăiri, după cum chiar criticii spun despre Iana: „Însăși Iana Novac este o emoție...”.
„Acest concert, „Orice femeie e frumoasă”, este foarte special pentru mine, este o dedicație oferită tuturor femeilor. Odată cu nașterea copiilor mei am descoperit în mine o altă latura a Femeii ce mi s-a relevat prin Viață ce am creat-o și care m-a definit ca Mamă. O Mamă ce-și cântă viața, ce cântă pentru copiii ei, dar și pentru toate mamele și femeile minunate din lumea întreagă.
Spectacolul de pe 6 martie este un omagiu adus Femeii... celei ce descoperă Dumnezeirea prin aducerea vieții pe Pământ", spune Iana Novac.
Biletele pentru concertul Ianei Novac, „Orice femeie e frumoasă”, desfășurat pe 6 martie, la Sala Palatului, se pot cumpăra de aici.