ß
În weekendul trecut, mai precis pe 17 februarie, 46 de de autori au intrat în Cartea Recordurilor din România după ce, în cadrul unui eveniment unic, TransformNation, și-au lansat și vândut în scop caritabil volumele publicate.
Gallery
Evenimentul, devenit de suflet pentru toți participanții, a durat o zi întreagă și a fost organizat la hotelul Crowne Plaza. A fost prezentat de speakerul Andrei Dunuță și de actrița Alexandra Revnic, iar oamenii generoși și emoționați s-au bucurat de tot ce s-a întâmplat atât online, cât și în sală.
Au fost prezente peste 900 de persoane și s-au vândut peste 1500 de cărti din diferite domenii, de la antreprenoriat la dezvoltare personală și psihologie. Toate volumele au avut în comun un lucru: vulnerabilitatea și autenticitatea fiecărui autor în parte, pentru că toți cei care au scris și-au dorit să dea mai departe ceva important din ei, util pentru alții.
Fondurile strânse se ridică la aproape 14 mii de Euro, iar beneficiarul principal este asociația Ajungem Mari. Banii sunt folosiți de asociație pentru facilitarea ședințelor de psihoterapie pentru copiii și tinerii abandonați.
Pe scenă s-au prezentat 46 de speakeri si autori, iar întregul eveniment, extrem de impresionant, a avut parte de o echipă organizatorică de peste 60 de persoane, toți coordonați de Dina Stan, autor, antreprenor și consilier de dezvoltare personală, Maria Busuioc, autor și antreprenor, Valentina Spălățelu și Marius Marian Diță, ambii antreprenori și autori.
În prealabil, cei care au ținut un discurs fie foarte amuzant, fie extrem de emoționant pe scenă, au fost antrenați de Andrei Dunuță, coach și trainer specializat în training pentru speakeri și lideri de companie. S-au organizat și momente speciale artistice care i-au bucurat pe cei prezenți, tombole importante și momente surpriză, cu mult râs, bucurie și lacrimi de emoție.
Cărțile sunt redactate pe diverse teme, de la psihologie, la dezoltare personală, antreprenoriat și resurse umane. Toți autorii sunt absolvenți ai programului Leadership-Createrra, program inițiat și coordonat de Marius Spiridon.
Sesiunile lunare menite să îi scoată pe toți din zona de confort s-au desfășurat pe parcursul unui an, în București sau în Snagov, la Country Spa, locație de vis aflată la marginea capitalei, deținută chiar de unul dintre autorii de la eveniment – Florica Chitaru.
Toți autorii prezenți sunt:
Sorin Belous, Anca Bucur, Irina Budeanu, Marius Diță, Smaranda Iordache, Anca Popovschi, Bogdana Breban, Lidia Frăsineanu, Bogdan Hamza, Simona Jelenszki, Militaru Mihai, Ionica Bâznă, Claudia Cadar, Adriana Costea, Cosmina Munteanu, Liudmila Razincova, Ariana Solonaru, Cristina Burlacu, Silvia Chirnogeanu, Diana Cîrlan, Maria Duduman, Cristina-Maria Mazilu, Cosma Niculae, Eliza Migodici, Mirela Petcu, Daniela Zămăcău, Dan Andoni, Daniela Gîrjev, Emilia Mihuț, Valentina Spălățelu, Claudia Spătaru, Ioana Vasiliu, Mara Asande, Florica Chitaru, Doina Moisa,Cristina Neamțu, Simona Safta, Mihaela Tomescu, Daniela Vulpescu, Teofana Arățoaei, Mădălina Borșău, Lorin Chifor, Cristian Chirnogeanu, Andrei Gîrjev, Ion Groianu, Mădălina Toma.
Întreaga zi, la fel ca și cursurile Createrra, s-au desfășurat sub ideea esențială “Trăiește viața în termenii tai” și a avut ca principal scop inspirarea fiecărei persoane de a-și urma visul cel mai frumos și de a avea încredere deplină în propriile forte. În absolut orice circumstanțe.
Cursul Leadership Createrra, coordonat de Marius Spiridon, se află la a doua ediție. La fel și evenimentul TransformNation. La finalul lui februarie se dă startul unei noi generații de lideri, toți provocați, printre altele, să scrie și să publice o carte.
Iată câteva fragmente dintr-o parte din cărțile speciale, care mai departe pot să fie găsite în librarii:
Autor: Mihaela Tomescu Titlu carte : Liber să Devii. Omul Potrivit în Profesia Potrivită
“... În ciuda scepticismului celor din jur, am avut încredere în mine și în capacitatea mea de a reuși în acest nou domeniu. Știam că va fi o provocare, dar eram gata să încep de la zero, chiar dacă asta însemna să îmi asum un rol de junior și un salariu mai mic.”
Autor: Florica Chitaru
Titlu carte: Povestea Country Spa - Cum să faci rai din ce ai ( română/ engleză)
"Country Spa este un spațiu energetic din care continuu mă încarc cu inspirație și vitalitate, este un loc care mă învață mereu și mereu noi lecții despre esența vieții și despre lucrurile cu adevărat importante. Energia strămoșilor mă cheamă către natură și simplitate, iar noi, păstrătorii acestui loc, învățăm și redescoperim miracolul vieții trăite simplu, firesc, în conexiune cu Natura care ne susține cu puterea și iubirea ei. "
Autor:Cristina-Maria Mazilu
Titlu carte: Îndrăzneşte să meriţi! Vine o zi când ştii că ai dreptul la iubire
"Această carte e istoria adevărată a unui suflet care se uită în oglindă cu sinceritate și învață, cu fiecare silabă, să se iubească și să iubească perfect de imperfect viața! (...) E construită de femeia care sunt azi pentru fetița care eram ieri și care are nevoie, o dată pentru totdeauna, să știe că merită. Așa cum e! Vine o zi când știi că ai dreptul la iubire. Și această zi e după cuvântul “acum”! Și mereu, de aici înainte."
Autor: Claudia Spătaru Titlu carte : Arta de a spune DA întruna. 365 de zile de recunoștință.
"Ața cu care Recunoștința e cusută în haina sufletului nostru este extrem de trainică. Odată cusută pe dinăuntru, putem avea încredere că ea rămâne acolo. Vom ști întotdeauna cum să ne întoarcem la Recunoștință - e lumina căsuței noastre, în întunericul adânc al pădurii. Ea este lumina de veghe care, odată aprinsă, îți rămâne veșnic aprinsă în suflet."
Autor: Maria Duduman Titlu carte: Exercitii de iubire - Calea către echilibru într-o lume fără repere
"Primul pas spre cunoașterea de azi a fost să-mi acord timp să nu fiu perfectă, să nu înțeleg toate lucrurile care se întâmplau în viața mea sau pe care ar fi fost necesar să le accept. Să mă accept și să mă iubesc chiar și fără a ști totul, indiferent ce capitol din viața mea ar fi avut lacune. Să-mi accept inclusiv neacceptarea."
Autor: Teofana Marilena Arațoaei Titlu carte: familia RAICU
"În acel moment s-a întâmplat ceva magic, Minte a început să simtă vibrația prieteniei cu Inima, iar Inima la rândul ei, parcă pentru prima dată a început să vadă lucrurile altfel. Și le-au plăcut nespus de mult acele stări și au ales să-și unească puterile și să creeze ceva magic. Și așa a luat naștere COERENȚA!"
Autor: Silvia Hart Titlu carte: Enigma alegerilor proaste
"M-am întrebat de multe ori de ce continui să fac aceleași alegeri proaste pe parcursul anilor deși sunt conștientă de durerea și consecințele lor. Am dat vina pe trecut până la un anumit punct."
Autor: Lorin Robert Chifor Titlu carte : Îmbrățișează puterea din tine
"Fiecare picătură de apă poartă cu sine o poveste fascinantă de vitalitate și de conexiune cu universul, subliniind legătura dintre toate formele de viață. Descoperirea secretelor acestei substanțe miraculoase reprezintă o provocare plină de mister dar și de farmec. Sper ca și pentru tine să fie astfel."
Autor:Cosma Niculae
Titlu carte: Zeița mea
Cartea a primit Certificat de Record Național de la Asociația Cartea Recordurilor și pentru cele 1001 strofe conținute în cartea "Zeița mea"
"Dedic această carte, "ZEIȚA MEA", tuturor femeilor inspiraționale. Va mulțumesc că existați în viețile noastre! Femeia de lângă un bărbat este inspirația lui. Va invit să o citiți cu drag și din inimă. Va mulțumesc că existați !"
Autor: Valentina-Cristina Spălățelu Titlu carte: pOmul Armoniei, hArta de a fi
"Viața este despre conexiune și frumusețea dintre interior și exterior, orice ar presupune acel exterior - fie că este văzut, perceptibil sau nu. Viața este umană, este spirituală, viața este conectare cu frumusețea și cu infinitul Creației."
Autor: Marius Marian Diță
Titlu carte: Zamolxe - Cine Sunt Eu - Puterea Darurilor Tale
"Cartea Puterea Darurilor Tale descrie pașii prin care ești capabil să recunoști și să descoperi care sunt darurile tale personale și cum să le masterizezi astfel încât să le folosești pentru binele tău, al prietenilor tăi și al lumii! La finalul acestei călătorii descoperi Cine Ești Tu și care sunt darurile tale înglobate în misiunea ta."
Autor: Anca Bucur Titlu carte: Eu sunt - de la Tiparul Copilului Interior la Tiparil Creator
"EU SUNT" ne conectează la puterea de a alege, de a crea, de a transforma. Când rostim "EU SUNT puternic," devenim mai puternici. Când spunem "EU SUNT iubitor," aducem iubire în lumea noastră. "EU SUNT capabil" deschide uși către realizări neînchipuite."
Autor: Daniela Gîrjev Titlu carte: Spațiul Care Ne Definește și Ne Inspiră
”Acasă nu este doar un spațiu fizic, ci un mediu viu, în continuă schimbare, care rezonează cu energia, emoțiile și stările noastre interioare. Pentru că spațiul nostru interior ne Inspiră, iar spațiul în care locuim ne Definește.”
Autor: Ion Groianu Titlu carte: Om treaz, Om adormit
,,Omul este Dumnezeu adormit, Dumnezeu este omul treaz."
"Majoritatea oamenilor pot vedea, dar nu toată lumea are o viziune."
Autor: Diana Cîrlan
Titlu carte: Alchimia Plăcerii
"Ai încredere în energia divină din tine
Alege-te pe tine
Iubește-te cu adevărat
Trăiește viața în deplină plăcere."
Autor: Daniela Zămăcău Titlu carte: Femeia renăscută în credință
"Sănătatea este un dar de la Bunul Dumnezeu, un dar neprețuit, un dar pe care îl avem nevăzut, neconștientizat. Este un dar și o binecuvântare care ne bucură în fiecare zi sufletul și starea pe care o avem, ne aduce bucurie, vitalitate, stare de bine, fericire. Este ca o floare care se desface ușor-ușorcCu iubire, cu dragoste, cu recunoștință."
Autor: Emilia Larisa Mihuț
Titlu carte: Creşterea vibrației energetice - Calea spre puterea ta interioară
"Programele mentale sunt software-ul gândirii noastre, dictând felul în care interpretăm lumea şi acționăm în ea. A schimba aceste programe înseamnă a debloca potențialul transformării personale."
Autor: Sorin Belous
Titlu carte: Ascensiunea Phoenix"- subtitlul "adevărata măreție începe de jos
"Fiecare cădere este un prilej de a te înalț de două ori mai sus, de a ajunge la cea mai bună versiune a ta și de a descoperi adevărata măreție din tine."
Autor: Adriana Simona Safta Titlu carte: “Dirijori pe scena vieții”
"Este necesar sa manifestăm iubirea fara rezerve pentru a umple inimile celor cu care interacționăm, spre a le vedea lumina lăuntrică și a crea conexiuni profunde. Abundența emoțiilor unei persoane îi permite să exploreze lumea interioară în toată complexitatea ei, varietatea de stări trăite permițându-i să fie permanent în flexibilitate."
Autor: Cristina Burlacu
Titlu carte: Zborul transformarii. Povestea deschiderii aripilor interioare
"În zorii fiecărei zile, ne trezim nu doar la lumina soarelui, ci și la potențialul nesfârșit al transformării personale. In fiecare respirație se ascunde oportunitatea de a deveni cine suntem cu adevărat."
Autor: Cosmina Munteanu
Titlu carte: Matematica puterii personale
"Matematica puterii personale este alchimia subtilă a transformării potențialului interior într-un set complex de ecuații ale creșterii personale, unde formulele devin ghizi, iar variabilele reprezintă trăirile noastre profunde. "
Autor: Mirela Petcu
Titlu carte: "Inocența feminității: Trăiește. Experimentează. Manifestă"
"Cartea "Inocența feminității" prezintă triada: Minte, Corp, Ființă, cu discipline și ritualuri de îngrijire ale acestora, prin care îți poți îmbrățișa feminitatea și puterea feminină cu inocența, sinceritatea și curiozitatea unei adolescente. Devino Femeia care TU simți să fii!"
FOTO: MIHAI MILITARU - 360 VIEW