Avram Gal, celebrul afacerist de pe TikTok care vindea burgeri cu foiță de aur în valoare de 6.000 de euro, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitvă.
Gallery
Avram Gal, pe numele său complet Avram Marius Gal, este patronul restaurantului Transilvania Steakhouse din Cluj, care vindea burgeri cu foiță de aur, în valoare de 6.000 de euro. Acesta a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, sub acuzația de trafic de influență.
Afaceristul care devenise viral pe TikTok este și președinte PSD Câmpia Turzii, iar în trecut a fost condamnat într-un dosar în care era acuzat că, pe vremea când era parlamentar, a promis unui om de afaceri că o companie de stat va achiziţiona echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma acestuia, în schimbul sumei de aproximativ 400.000 de lei, notează Libertatea.
Potrivit sursei citate, Avram Gal ar fi cheltuit banii prin intermediul unei firme și a unei fundații, însă apoi i-a cheltuit în scopuri personale, inclusiv achiziționarea unor mașini de lux.
„În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă. Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei”, se arată în referatul procurorilor.
Sentința nu este una definitivă și poate fi atacată prin apel.
Sursă foto: Facebook