Venus, micul benefic, tranzitează zodia Vărsător din 16 februarie și până pe 11 martie va aduce o stare de detașare în relații. Cu ajutorul planetei iubirii avem ocazia să îmbunătățim relațiile personale, dar și cele profesionale.
De asemenea, cu Venus în tranzit prin Vărsător, se pot contrui planuri de viitor, să schimbăm viziunea asupra iubirii, să ne detașăm sentimental și vrem mai multă independență și libertate în relații. Venus în Vărsător aduce deschidere către nou, să ieșim din zona de confort. Pentru că Venus este și planeta banilor, vom observa o redresare în planul financiar și modalitățile de a câștiga/ suplimenta veniturile vor avea la bază idei originale și nonconformiste.
Ce aduce tranzitul lui Venus prin Vărsător pentru toate zodiile:
Sectorul asociat prietenilor, grupurilor, organizațiilor, viața socială și planurile de viitor este dinamizat de intrarea lui Venus în Vărsător. Micul benefic aduce oportunități prin intermediul prietenilor în planul sentimental, dar și propuneri și oferte de a începe proiecte noi.
Sectorul carierei, sferei profesionale, relațiilor cu superiorii, dar și imaginii și statutului personal este activat de intrarea lui Venus în Vărsător. Micul benefic aduce oportunități de avansare, promovare într-o funcție, evenimente neașteptate și imprevizibile în planul profesional, iar nativii își pot atinge obiectivele.
Sectorul asociat principiilor, credințelor, filosofiei de viață, schimburilor de experiență profesională, călătoriilor și lărgirii orizonturilor cunoașterii este dinamizat de intrarea lui Venus în Vărsător. Gemenii pot pleca brusc într-o călătorie, să ia legătura mai des cu persoane din străinătate, să participe la cursuri, care le pot dezvolva abilitățile. Nativii singuri sunt deschiși aventurii și pot cunoaște persoane interesante.
Sectorul intereselor financiare, banii la comun, creditele, banii din alte surse decât salariile, dar și sectorul intimității este dinamizat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător. Nativii vor găsi metode noi, originale de a face bani, de a intra în posesia unor sume sau cadouri. De asemenea, nativii găsesc metode noi de reconectare cu partenerul de cuplu.
Sectorul relațiilor și parteneriatelor profesionale este activat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător, iar Leii își pot îmbunătăți relația de cuplu, dacă vor schimba abordarea sau felul în care interacționează cu ceilalți. Cei singuri se pot trezi brusc într-o relație nouă sau să simtă atracție față de persoane nonconformiste.
Sectorul activităților profesionale, muncii, rutinei zilnice și sănătății este activat de intrarea lui Venus în Vărsător. Oportunități de suplimentare a veniturilor pot să apară prin intermediul unor persoane de la serviciu, colegi sau foști colegi, care le propun nativilor proiecte noi. Starea de sănătate se poate îmbunătăți, dacă Fecioarele adoptă un regim de viață sănătos.
Sectorul iubirii, flirtului și aventurilor romantice este dinamizat de către intrarea lui Venus în zodia Vărsător. Urmează o perioadă cu surprize și răsturnări de situație în planul sentimental, iubiri apărute neașteptat sau atracție față de persoane nonconformiste. Creativitatea este la cote maxime și nativii își pun în practică ideile originale.
Sectorul vieții de familie, căminului, părinților, patrimoniului și bazelor emoționale este activat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător. Micul benefic aduce îmbunătățire în relațiile cu familia, dar și preocupări pentru reamenajarea sau renovarea spațiului de locuit.
Sectorul comunicării, gândirii, informațiilor, acumulării de cunoștințe, negocierilor și deplasărilor este activat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător. Nativii care vor avea o altă abordare în interacțiunea cu ceilalți, diferită, au de câștigat. Totodată, Săgetătorii au noroc la informații neașteptate, pe care le vor folosi în interesul lor.
Sectorul banilor, stimei de sine și valorilor este activat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător. Micul benefic îmbunătățește situația financiară în perioada următoare, dar aduce și mai multe cheltuieli neașteptate.
Sectorul personalității este activat de intrarea lui Venus în zodia Vărsător și urmează o perioadă în care micul benefic le susține nativilor planurile de viitor. Venus aduce și farmec, șanse și oportunități în dragoste, îndrăgostiri bruște și idei originale, pe care nativii le vor pune în practică.
Sectorul subconștientului, universului interior, meditației, spiritualității și trecutului este activat de intrarea lui Venus în Vărsător. În urma unor introspecții, Peștii vor avea revelații, care pot duce la o vindecare, să se desprindă de trecut, să se elibereze de o frică sau o traumă.