ß
Karmen Simionescu a găsit puterea de a vorbi despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa, atunci când mama ei, Cati Simionescu, a suferit un AVC și a fost la doar un pas de moarte.
Gallery
În urmă cu mai bine de doi ani, Cati Simionescu a fost pe punctul de a-și pierde viața, în urma unui AVC. Karmen Simionescu a simțit că ceva în neregulă se întâmplă, chiar dacă se afla în vacanță, departe de ei.
În timp ce dormea, Karmen Simionescu a avut un coșmar și s-a trezit plângând. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să sune acasă și să vadă dacă tatăl și mama ei sunt bine, dar a primit o veste nu tocmai plăcută.
Într-adevăr, părinții ei nu erau bine. Adrian Minune era răcit, dar mama acesteia „simțea o presiune în spatele capului, la ceafă”. Întoarsă din vacanță, a reușit să o convingă pe mama ei să meargă la mai multe controale, dar nu a primit niciun diagnostic.
După nu foarte mult timp, aflată, din nou, în vacanță, Karmen a simțit iar că mama ei este în pericol. Când a sunat acasă, a aflat că aceasta făcuse un accident vascular cerebral și se afla pe patul de spital.
Karmen își aduce aminte cu greu de ceea ce s-a întâmplat cu mama ei la acea vreme. Artista susține că mama ei s-a confruntat cu o serie de probleme din cauza AVC-ului, iar situația se putea agrava în orice moment.
„În timp ce ele vorbeau la masă, mama a făcut AVC, cu semipareză pe partea stângă sau dreaptă, nu mai țin minte. I-au căzut ochiul și gura. Practic, toți mușchii au paralizat.
După ce au internat-o, am descoperit anevrismul, deci tot răul a fost spre bine. Faptul că a scăpat de acel AVC ne-a lăsat pe noi să descoperim următoarea problemă. Exista varianta ca anevrismul să explodeze și creierul să se invadeze cu sânge și să nu mai avem ce să-i facem”, a mai spus Karmen, în cadrul unei emisiuni online.
Sursa foto: Instagram