ß
Dakota Johnson are apariții memorabile pe covorul roșu și continuă să impresioneze audiența și atunci când e invitată la cele mai de succes show-uri televizate din America.
Gallery
Recent, actrița care a devenit faimoasă cu rolul din „Fifty Shades of Grey” a participat la „Late Night with Seth Myers”, una dintre cele mai populare emisiuni de pe NBC. Dakota se află în plină campanie de promovare a peliculei „Madame Web”.
Fiica lui Melanie Griffith și a actorului Don Johnson a întors toate privirile cu ținuta sa îndrăzneață. Dakota a optat pentru o rochie mulată, complet transparentă, pe sub care a purtat un body negru extrem de decupat. (Vezi imaginile în GALERIA FOTO de mai sus)
Actrița și-a accesorizat ținuta semnată Tom Ford cu o pereche de cizme din piele, peste genunchi, și o geantă roșie Gucci.
În momentul în care a pășit în platou, până și celebrul Seth Myers a rămas uimit când i-a văzut ținuta îndrăzneață. Actrița este conștientă de atuurile sale fizice și emană senzualitate prin toți porii. Cu bucle lejere, un make-up natural și un zâmbet perfect, Dakota a fost o încântare pentru privitori.
Cu doi părinți celebri, Dakota a crescut de mică în lumina reflectoarelor. Fiica Melaniei Griffith și a actorului Don Johnson a știut dintotdeauna că-și dorește o carieră în actorie. Succesul a venit în 2015 după ce a primit rolul principal în „The Fifty Shades of Grey”.
Tatăl Dakotei mărturisea într-un interviu că fiica sa a reușit pe cont propriu la Hollywood și că nu i-a cerut niciodată sfaturi legate de actorie.
„Nu, ea nu mă sună cu adevărat pentru sfaturi", a spus el la Late Night With Seth Meyers în martie 2021. „Ea mă sună pentru a spune: "Doamne, te-aș vedea, dar am trei filme pe care le filmez în același timp”.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images/ capturi Youtube