ß
Premiile Grammy adună cele mai mari vedete din lume la un loc. Beyonce, Celine Dion, Bruno Mars, Adele, sunt doar câteva dintre numele sonore care au călcat de-a lungul timpului pe faimosul covor roșu, iar Holy Molly era la un pas de a da nas în nas cu ei.
Gallery
Mai mult decât atât, artista care continuă să ne cucerească în fiecare an din ce în ce mai mult, ar fi avut șansa chiar să cânte pe scena premiilor Grammy. Într-un videoclip postat pe pagina ei de TikTok, artista povestește cum doar la 17 ani a fost la un pas de a ajunge la premiile Grammy.
Pe vremea când își spunea Miss Mary, artista a atras atenția echipei celebrului artist Akon. Înscrisă la un concurs de talente ce îi putea trimite pe primii 3 câștigători la premiile Grammy, cu șansa de a urca pe scenă, Holy a reușit să ajungă cu ajutorul publicului până pe locul 2.
Deși de aici până la scena Grammy-urilor era doar un pas, Holy Molly a avut parte de un eveniment neprevăzut. Viza pentru accesul în SUA nu i-a fost eliberată la timp, motiv pentru care a pierdut șansa de a asista și de a cânta alături de cei mai mari artiști ai lumii.
@holymollyguacamolly Cât de aproape am fost să urc pe o scenă de la Premiile Grammy?✌?? #holymolly #holymollyguacamolly #storytime #premiilegrammy ♬ Aesthetic - Tollan Kim
,,Nu e un final super fericit, însă mi-a dat un impuls să lupt cu toată puterea ca să îmi urmez visul”, spune artista.
Holy Molly impresionează de ceva timp publicul românesc cu piese precum ,,Plouă”, alături de Tata Vlad, ,,Facem cum vrei tu” și ,,Totul meu”, colaborarea cu Adi Istrate. Artista face furori și în țări precum Polonia, câștigând recent discul de aur pentru piesa “Menage a Trois”, dar și în Turcia, unde a atras atenția publicului cu “Freaks in Town”.
Sursă foto: Instagram