ß
Smiley se află, pentru câteva săptămâni, în Los Angeles, alături de Gina Pistol și de Josephine, fiica lor. Artistul a plecat peste ocean, pentru a lucra alături de mai multe persoane din industria muzicală, așa cum o face în fiecare an.
Gallery
Cu toate acestea, zilele trecute, Smiley s-a confruntat, pentru prima oară, cu o situație care i-a dat fiori. Fenomenele meteo extreme au apărut și în Los Angeles, iar toți cei aflați acolo au primit un mesaj de avertizare, asemenea RO-ALERT.
Încă de când a plecat în Statele Unite ale Americii, Smiley își ține fanii la curent cu tot ceea ce face acolo, iar problema cu care s-a confruntat a fost și ea inclusă în Daily Tok-urile acestuia.
Autoritățile americane au emis un mesaj de avertizare pentru toate persoanele din zonă, anunțându-le în legătură cu pericolul natural. Avertizarea a fost emisă pentru câteva ore, din cauza unor inundații puternice: „Serviciul Național de Vreme pentru această zonă: UN AVERTISMENT DE INUNDAȚIE. Aceasta este o situație periculoasă și pune viața în pericol”.
Deoarece și fiica lor, în vârstă de aproximativ trei ani, a plecat cu ei, Smiley și Gina sunt mult mai atenți când vine vorba de locurile de unde cumpără mâncare. Deoarece își doresc să o crească sănătos, trebuie să scoată din buzunar sume mari de bani.
Gina Pistol le-a spus fanilor despre această situație, mărturisind că, în București, știe de unde să cumpere produse naturale, iar, în Los Angeles, magazinele care vând astfel de produse au prețuri extrem de mari.
„Înainte să vin aici, eram foarte stresată, pentru că nu știam ce să îi dau să mănânce lui Josephine. Acasă știu exact ce să cumpăr, de unde să cumpăr, mai primesc de la țara un pui, dar aici ce mă fac?
Am găsit, sunt variante, doar că, dacă vrei să mănânci sănătos, cel puțin în L.A, este foarte, foarte scump, exagerat de scump. Deci un mic dejun te costă cam cât te costă la noi în aeroport. E foarte scump”, a spus Gina Pistol, pe rețelele de socializare.
Sursa foto: Instagram, captură video