ß
Vlad Pascu a avut o nouă înfățișare în procesul tragediei de la 2 Mai. Acesta le cere magistraților revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, mai blândă.
Gallery
Vlad Matei Pascu este tânărul de 20 de ani care pe data de 19 august 2023 s-a urcat drogat la volan și a lovit cu mașina un grup de opt tineri, doi dintre ei (Roberta și Sebi) pierzându-și viața pe loc, în urma impactului puternic. Băiatul, după ce a comis tragedia de la 2 Mai, a fugit de la locul faptei, fiind prins de oamenii legii câteva minute mai târziu, în stațiunea Vama Veche de pe litoralul românesc.
De atunci, Vlad Pascu a fost plasat în arest preventiv, aflându-se în spatele gratiilor până când judecătorii îi vor oferi sentința definitivă. În toată această perioadă, tânărul de 20 de ani și familia lui s-au prezentat de mai multe ori în fața instanței, pentru a cere o măsură mai blândă, până la soluționarea cazului.
Cea mai recentă înfățișare a avut loc chiar ieri, 6 februarie 2023. De această dată, potrivit ziuadeconstanta.ro, Vlad Pascu a apărut în fața magistraților îmbrăcat la costum și cu o atitudine umilă, pentru a primi o pedeapsă mai ușoară. Acesta le-a spus judecătorilor că regretă faptele comise și că va respecta legile pe viitor:
„Regret faptele comise! Am reflectat asupra vieții mele! Vreau să mă schimb, să ies din această tragedie și să respect legile. Voi respecta legile!”, a spus Matei Vlad Pascu, în fața completului de judecată de la Tribunalul Constanța, marți, 6 februarie 2024.
Tânărul bucureștean le-a mai solicitat magistraților să fie plasat în arest domiciliu ca să învețe pentru admiterea la facultate.
Cererea acestuia a fost respinsă de judecători, decizia tribunalului fiind una definitivă!
Sursă foto: Facebook, Știrile PRO TV, INQUAM PHOTOS/OCTAVIAN GANEA