ß
Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România, stă cu sufletul la gură în aceste momente, fiica ei, Eliza, studentă la două facultăți, este în sesiune.
Gallery
Adriana Iliescu este considerată cea mai bătrână mamă din România, asta după ce a adus-o pe lume pe fiica ei la vârsta de 66 de ani. Acum, Eliza este o adevărată mândrie pentru mama sa, este studentă la două facultăți și în această perioadă este în sesiune.
La 19 ani, Eliza studiază la două facultăți, Facultatea de Litere a Universităţii București, specializarea limba şi literatura română, dar și Facultatea de Filosofie. Chiar dacă nu este ușor să țină pasul cu examenele pentru două facultăți, tânăra se descurcă de minune și are numai note de 9 și 10, ba mai mult, are timp să o mai ajute și pe mama sa în bucătărie.
„Fata este în sesiune acum. Este foarte bine, învață, este responsabilă. Nu am probleme cu ea. În rest, suntem bine, am început anul cu bine. Nu ne plângem”, a declarat Adriana Iliescu pentru Click!
Eliza nu ezită să-i ceară mamei sale ajutorul ori de câte ori are nevoie:
„Eliza este la examen acum. Sunt foarte mulțumită de ea. Vineri a avut de predat și un referat și tot așa. Suntem sănătoase amândouă, ne înțelegem de minune, avem cărți în casă. Îmi cere sfaturi, dar cred că nu prea mai are nevoie de ele pentru că este mare, ea este la facultate acum, nu mai este la liceu. Atunci când are nevoie de mine discutăm pe diverse teme și o ajut cum pot eu mai bine.Are note doar de 9 și 10 la facultate. Îi place foarte mult filosofia, pentru ea este o mare pasiune, limba română nu mai zic, deoarece este o materie care e ca la ea acasă. Astăzi a mai avut un examen la facultate, așa că de dimineață m-am trezit și i-am pregătit o prăjitură. Și ea gătește în casă, sunt tare mândră de ea. Eu nu știu să pregătesc spaghete bolognese și le face Eliza”, a dezvăluit Adriana Iliescu pentru click.ro, într-un interviu mai vechi.
Fosta profesoară a dezvăluit că va face tot ce îi stă în putință pentru a acoperi cheltuielile pentru educația fiicei sale din pensia și indemnizația pe care le primește. Dacă banii nu vor fi suficienți, aceasta este dispusă să facă un credit la bancă.
„Am făcut un calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet! Știm amândouă că nu va fi simplu. Dar cred cu tărie că va reuși să le facă față!Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate.
Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică ceva în jurul a 2.000 de lei. Nu dau amănunte, însă una peste alta nu e vorba decât despre o pensie amărâtă. Ne-am gospodărit cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!”, a declarat Adriana Iliescu.
Sursă foto: Facebook/ Știrile PRO TV/ perfecte.ro/ Arhiva PRO TV