ß
Bogdan Buta s-a retras din firma care organizează Untold, după acuzațiile grave care i s-au adus. Fostul patron al festivalului respinge acuzațiile de sex cu băieți minori și spune că îi va da în judecată pe cei care doresc să-i păteze imaginea. Prietena lui, Vanessa Youness, îi este alături în aceste momente și a postat prima reacție pe rețelele sociale.
„Bogdan Buta respinge cu fermitate acuzaţiile aduse în media cu privire la pretinse fapte ce ar fi avut loc în urmă cu trei ani. Pe baza informaţiilor pe care le deţinem, am decis să acţionăm în justiţie toate persoanele care, prin afirmaţii defăimătoare, afectează imaginea, dreptul la demnitate şi viaţa privată ale lui Bogdan Buta. Răspunsul nostru este ferm şi procedurile judiciare iniţiate atât în plan civil, cât şi penal împotriva celor responsabili vor demonta fiecare acuzaţie şi vor demonstra planul constant de a distruge reputaţia lui Bogdan Buta. Avem încredere că justiţia îi va trage la răspundere pe cei responsabili de acest atac mediatic. Suntem convinşi că în urma procedurilor, toate „acuzaţiile” se vor dovedi a fi neadevărate, iar în final cei responsabili vor răspunde pentru aceste grave acuzaţii false”, se arată în comunicatul avocaților care îl apără pe Buta, potrivit realitatea.net.
Pe 29 ianuairie, Bogdan Buta a oferit primele declarații după ce a fost acuzat că ar fi abuzat sexual doi minori: „Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță”, este o parte din mesajul lui.
Gallery
După ce acuzațiile la adresa lui Buta au stârnit un val de întrebări, Vanessa Youness, o prietenă apropiată, a dorit să-l sprijine printr-o postare pe facebook:
„Bogdan Buta, geniul UNTOLD,
Mulțumesc, pentru iubirea ta.
Mulțumesc, pentru bunătatea ta.
Mulțumesc, pentru frumusețea ta.
Mulțumesc, pentru onoarea ta.(...)
Bogdan Buta, iubitul sufletului meu, te respect, te onorez, te admir, te susțin, te iubesc în infinitul Univers. Mă înclin, gloriei sufletului tău Divin. Cu iubire mereu și mereu, iubita sufletului tau. Dr. Vanessa Youness”, este o parte din mesajul ei.
Ea a atașat mai multe fotografii cu Bogdan Buta, care au primit zeci de comentarii de apreciere din partea prietenilor.
Sursă foto: Facebook/ Vanessa Youness
Vezi și: