ß
Însărcinată în patru luni, Laura Cosoi a așteptat să dea vestea cea mare fanilor săi, așa că a decis să vorbească, spre uimirea tuturor, despre sexul bebelușului pe care îl poartă în pântece.
Gallery
Laura Cosoi, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România, este pe cale să dea naștere celui de-al patrulea copil, iar fericirea i se citește pe chip la fiecare apariție. Soțul său, Cosmin Curticăpean, îi este aproape în fiecare moment, iar în cadrul unui interviu recent vedeta a dezvăluit că atât el, cât și socrii ei o ajută enorm în creșterea celor trei fetițe.
„Nu e greu! Depinde cum ești obișnuit. Acum nu mai stai liniștită și îți bei cafeaua, deși poți să faci și chestia asta. Dacă te raportezi corect la venirea pe lume a copiilor și te aștepți să ți se schimbe viața nu are cum să fie greu, mai ieși din zona ta de confort. Nu pot să mă plâng, mai am timp și de mine. Copiii sunt la creșă, la grădi, sunt zile când nu filmez neapărat, spun și «Nu», nu am nicio obligație față de nimeni, trebuie să fiu eu bine, mă văd și cu prietenii, mă duc și în parc”, a declarat Laura Cosoi într-un interviu pentru click.ro.
Printre altele, vedeta a fost întrebată și dacă a aflat până acum sexul bebelușului pe care îl poartă în pântece, răspunsul fiind unul afirmativ. Chiar și așa, Laura Cosoi a decis să îi mai țină puțin în suspans pe fani, mărturisind că păstrează doar pentru ei marele secret.
„Eu știu deja ce o să fie, pentru că sunt deja în patru luni, însă nu o să spun deocamdată, păstrez doar pentru noi secretul!”, a declarat vedeta. Laura Cosoi are deja trei fetițe, iar acum toată lumea așteaptă să vadă dacă următorul copil este băiețel”, a mai spus actrița pentru sursa menționată mai sus.
Foto: Instagram