ß
Bia Khalifa a anunțat zilele trecute că trece prin momente grele, după ce o persoană apropiată ei s-a stins din viață. Mai mult decât atât, blondina a postat pe rețelele de socializare două fotografii, chiar de la înmormântare.
Gallery
Bia Khalifa este una dintre cele mai cunoscute și apreciate persoane publice din România, aceasta făcându-se remarcată în urmă cu mulți ani, atunci când apărea alături de manelistul Dani Mocanu. Anii au trecut, iar blondina a decis să își deschidă cont pe platforma OnlyFans, fiind prima femeie de la noi din țară care a activat pe acest site destinat adulților.
Deși diva și-a obișnuit fanii cu postările ei amuzante sau incitante, recent Bia Khalifa a postat pe Facebook două fotografii, de la o înmormântare. Alături de imagini, fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a scris și un mesaj de regret:
„Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe uncesu Grigore! Condoleante Irina , suntem toti indurerati dar ne avem unii pe ceilalti si mergem mai departe”, a scris Bia Khalifa alături de imagini.
Bia Khalifa se pare că a fost foarte apropiată de familia lui Grigore și a Irinei și susține că le va fi alături, indiferent de situație.
Sursă foto: Facebook, Instagram