• PRO TV
  • Ce sancțiuni ar putea primi Adrian Axinia, deputatul care l-a dat dispărut pe Klaus Iohannis: „A abuzat de un drept”

Ce sancțiuni ar putea primi Adrian Axinia, deputatul care l-a dat dispărut pe Klaus Iohannis: „A abuzat de un drept”

Ce sancțiuni ar putea primi Adrian Axinia, deputatul care l-a dat dispărut pe Klaus Iohannis: „A abuzat de un drept”

Președintele Klaus Iohannis a fost dat dispărut la Poliție de către deputatul AUR Adrian Axinia, îngrijorat că primul om din stat nu a mai fost văzut încă din luna decembrie 2023

În cursul zilei de joi, 18 ianuarie, deputatul AUR Adrian Axinia a mers la Secția de Poliție 17 din București, acolo unde a depus o sesizare cu privire la dispariția președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, parlamentarul s-ar putea trezi cu sancțiuni în urma demersului său, considerat de altfel „abuz de drept”.

„Sigur că e ceva inedit, n-am mai auzit de așa ceva. Legal pot să o calific ca un abuz de drept, aici nu e o plângere, e o sesizare ca organele statului chiar să-l caute pe președintele Klaus Iohannis pentru ca nu l-a mai văzut dl. Axinia.

Este o acțiune care se va clasa, daca îi pot spune clasare, mai degrabă se va respinge petiția pentru că nu este absolut niciun motiv pentru care președintele să fie cautat (...) s-ar putea ca dl. deputat să fie amendat pentru că a abuzat de un drept”, a spus avocatul Adrian Cuculis pentru un post TV.

În cadrul unei postări pe Facebook, deputatul AUR Adrian Axinia a explicat motivele pentru care a făcut sesizarea la Poliție cu privire la așa-zisa dispariție a președintelui Klaus Iohannis.

„Dacă se află într-o situaţie de suferinţă, creştineşte, am dori să-i fim sprijin. (...) „Dacă există probleme de sănătate care l-au împiedicat să se prezinte la locul de muncă, ele trebuie cunoscute de angajatorii săi: cetăţenii României. (...)

Este important de ştiut ce s-a întâmplat cu cetăţeanul Klaus Werner Iohannis pentru că sunt foarte mulţi oameni care consideră a fi indispensabilă prezenţa domniei sale şi care aşteaptă răspunsuri la întrebări şi soluţii pentru problemele ridicate”, a spus deputatul Adrian Axinia în postarea de pe Facebook.

Foto: Facebook, Getty

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni