ß
Vestea că Prințesa de Wales a fost supusă unei operații abdominale planificate, dar fară să se preciezeze ce fel de operație, a suprins multa lume. Kate Middleton își dorește ca intervenția să rămână privată, astfel de detaliile legate de aceasta au fost minime din partea Familiei Regale. Tot ce se știe este că Prințesa se simte bine după operație.
Totuși, din declarația oficială reiese că ar fi ceva serios: Kate ar avea nevoie de doua săptămâni de spitalizare pentru a se recupera, iar apoi își va lua o pauză până după Paștele catolic de la evenimentele oficiale la care ar fi trebuit să își facă apariția.
Și problemele de sănătate din Familia Regală nu se opresc aici: și Regele Charles va ajunge la spital pentru o procedură de corectare a unei prostate mărite.
Dr. Zoe Williams, medic generalist, a declarat pentru The Sun: „Acesta ar putea fi o problemă care a deranjat-o toată viața, pe care nu a apucat să o rezolve, sau o problemă care a ieșit la iveală mai recent. Două săptămâni în spital sunt mai lungi decât ne-am aștepta în mod normal, dar ea nu are o viață normală. Ea este viitoarea regină, așa că medicii sunt precauți. Cu toții sperăm că este ceva minor și operația este simplă, dar precauția este înțeleaptă. Cu orice lucru medical nu poți fi niciodată complet sigur cum vor merge lucrurile”.
Gallery
Sursa foto: Getty Images, Profimedia
Dr Deborah Lee, de la Dr Fox Online Pharmacy, a declarat pentru The Express: „Pentru operațiile abdominale, majoritatea oamenilor stau în spital timp de patru până la șapte zile. După operația laparoscopică, aceasta este redusă la două până la patru zile. Depinde foarte mult de ceea ce s-a făcut exact. Dacă un pacient trebuie să meargă la Terapie Intensivă, este probabil că șederea în spital ar fi considerabil mai lungă. Poate dura două luni sau mai mult pentru că pacientul să se simtă confortabil și să se poată mișca în mod normal după aceea.”
Revista People susține că intervenția nu are legătură cu cancerul, iar New York Times susține că fost efectuata cu succes.